Ministerul Finanţelor anunţă că pachetul de măsuri fiscal-bugetare, asumat luni de Guvernul României, a fost apeciat de Comisia Europeană drept un pas important şi pozitiv în îndeplinirea obiectivelor din cadrul procedurii de deficit excesiv. Comisia Europeană va realiza o evaluare completă a impactului pachetului de măsuri în toamna acestui an
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a participat, marţi, la reuniunea ECOFIN - Consiliul miniştrilor economiei şi finanţelor din statele membre UE de la Bruxelles, în cadrul căreia a prezentat pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar.
”Le-am transmis partenerilor europeni un semnal ferm că România îşi asumă cu responsabilitate consolidarea fiscală. Corecţia deficitului este o prioritate, iar recentul pachet fiscal asumat de Guvern oferă baza necesară pentru o ajustare credibilă, discutată în detaliu cu reprezentanţii Comisiei Europene. Obiectivul nostru este evitarea riscurilor majore legate de suspendarea fondurilor europene şi degradarea ratingului de ţară, ceea ce ar afecta un acces favorabil la pieţele financiare internaţionale", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, citat într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, Comisar European pentru Economie şi Productivitate, a transmis că pachetul prezentat de ministrul român al finanţelor "este un pas important şi pozitiv către respectarea noii recomandări privind deficitul excesiv, cu rezerva ca toate măsurile să fie rapid şi în întregime adoptate şi implementate".
Comisia Europeană va realiza o evaluare completă a impactului pachetului de măsuri în toamna acestui an.
Măsurile adoptate, care vizează atât partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli, vor fi urmate de reforme suplimentare, astfel încât consolidarea fiscală să nu compromită potenţialul de creştere al economiei româneşti, a subliniat ministrul Nazare.
În cadrul ECOFIN, Comisia Europeană a adoptat, marţi, un set de Recomandări ale Consiliului Uniunii Europene:
· România ar trebui să se asigure că rata de creştere nominală a cheltuielilor nete nu depăşeşte valorile maxime de 2,8% în 2025, 2,6% în 2026, 4,6% în 2027, 4,4% în 2028, 4,2% în 2029 şi 4,0% în 2030.
· România ar trebui să pună capăt situaţiei de deficit excesiv până în 2030.
· România trebuie să întreprindă acţiuni eficace şi să prezinte măsurile necesare pentru a asigura corectarea la timp a deficitului excesiv, până la data de 15 octombrie. Ulterior, România ar trebui să raporteze cu privire la progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentei recomandări cel puţin o dată la şase luni, în primăvară în contextul raportului său anual privind progresele înregistrate şi în toamnă până la 15 octombrie, până la corectarea deficitului excesiv.
Guvernul şi-a asumat, luni, răspunderea în Parlament pe primul pachet de măsuri fiscale menite să reducă deficitul. Al doilea pachet este aşteptat la finalul lunii iulie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...