Ministerul Energiei va desemna în perioada următoare compania care va negocia înfiinţarea fondului de investiţii de 1 miliard de dolari, fond la care statul român trebuie să se asocieze împreună cu KazMunaiGaz International, fostul grup Rompetrol, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Energiei, Aristotel Jude, la conferinţa ”In the News. Energy”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din informaţiile pe care deţin, în perioada următoare Ministerul Energiei va desemna compania care va proceda la a negocia înfiinţarea Fondului de investiţii, astfel cum este el reglementat în Memorandumul de Înţelegere aprobat prin HG 35/2014”, a spus Jude, la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro.

Guvernul român a renunţat la litigiile cu fostul grup Rompetrol pentru nerecuperarea datoriilor istorice de circa 600 milioane de dolari, iar în schimb statul român trebuia să intre ca acţionar, alături de KazMunaiGaz International într-un fond de investiţii ce ar fi trebuit să ajungă la o valoare de un miliard de dolari.  

Măsurile au fost agreate în anul 2013 printr-un memorandum şi adoptate în ianuarie 2014 printr-o hotărâre de guvern, însă fondul de investiţii nu a fost creat nici până acum.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.