Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă că, până în prezent, au fost semnate 716 contracte de finanţare în cadrul Programului Femeia Antreprenor, alte 500 de dosare fiind în analiză, cu termen de finalizare 15 septembrie.
Reprezentanţii instituţiei precizează că finanţarea a fost asigurată, iar contractarea proiectelor este în desfăşurare. Precizarea vine în contextul în care programul, lansat în 2024, a înregistrat întreruperi, în anii trecuţi, din cauza lipsei resurselor financiare necesare
"Programul Femeia Antreprenor intră într-o nouă etapă de implementare. Până în prezent, au fost semnate 716 contracte de finanţare, iar 141,1 milioane de lei vor fi direcţionaţi către economia reală, pentru susţinerea investiţiilor realizate de femei antreprenor. Procesul de evaluare continuă. Alte 500 de dosare sunt în analiză, cu termen de finalizare 15 septembrie", arată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului într-o postare pe Facebook.
Reprezentanţii Ministerului Economiei precizează că programul, lansat în 2024, nu a putut să fie implementat la acel moment din lipsa resurselor financiare necesare. În prezent, finanţarea a fost asigurată, iar contractarea proiectelor este în desfăşurare.
Prin intermediul Programului Femeia Antreprenor sunt sprijinite investiţii care contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, la crearea şi menţinerea locurilor de muncă şi la consolidarea mediului de afaceri.
Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie stimularea şi sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate şi conduse de către femei, îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, realizarea unei creşteri economice inteligente, sustenabile şi incluzive, bazate pe digitalizare, dezvoltare durabilă, inovare şi pregătire antreprenorială, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi ale prejudecăţilor existente încă la nivel local, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul instituţiei.
Societăţile eligibile trebuie să respecte criteriul conform căruia cel puţin unul dintre asociaţi să fie femeie şi să deţină cel puţin 50% din părţile sociale/acţiuni ale societăţii în cazul IMM-urilor aplicante. Pentru societăţile înfiinţate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, condiţia se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatişti din Consiliul de Administraţie este formată din femei.
Beneficiarele pot obţine maxim 200.000 lei/societate, iar programul se derulează exclusiv online, pe platforma granturi.imm.gov.ro.
