Constructorul auto german Mercedes-Benz a ajuns la o înţelegere în valoare de 149,6 milioane de dolari cu autorităţile din Statele Unite pentru a închide o investigaţie de durată privind acuzaţii de manipulare a emisiilor la vehiculele diesel, a anunţat luni procurorul general al statului New York, Letitia James, transmite CNBC.
Acordul, încheiat cu 48 de state americane, Puerto Rico şi Districtul Columbia, prevede ca Mercedes-Benz să plătească suma totală de 149,6 milioane de dolari şi să acorde plăţi de câte 2.000 de dolari proprietarilor şi chiriaşilor eligibili ale căror vehicule vor primi reparaţiile necesare pentru conformarea cu normele de emisii.
Potrivit autorităţilor statale, compania a instalat software ilegal şi nedeclarat în vehicule diesel, care masca nivelurile reale de poluare şi reducea artificial emisiile în timpul testelor oficiale. În condiţii normale de rulare, însă, vehiculele ar fi emis poluanţi la niveluri de până la 30 sau chiar 40 de ori peste limitele legale.
Pe lângă despăgubirile financiare, Mercedes-Benz a acceptat să adopte o serie de măsuri menite să prevină abateri similare în viitor şi să se conformeze cerinţelor de monitorizare impuse de autorităţi.
Conform termenilor acordului, compania trebuie să plătească imediat 120 de milioane de dolari către statele implicate. Restul de 29,6 milioane de dolari este suspendat şi va fi redus cu câte 750 de dolari pentru fiecare vehicul afectat pe care Mercedes-Benz îl repară, îl retrage de pe piaţă sau îl răscumpără.
Investigaţia statelor americane a fost lansată în 2020, pe fondul amplificării controalelor din industrie după scandalul de amploare al Volkswagen. În acel caz, Volkswagen a fost nevoită să plătească peste 20 de miliarde de dolari sub formă de amenzi, penalităţi şi despăgubiri, după ce a recunoscut în 2015 că a trişat testele de emisii prin instalarea de „dispozitive de înfrângere” şi software sofisticat pe aproape 11 milioane de vehicule la nivel global.
Separat, în 2020, Mercedes-Benz a acceptat să plătească 2,2 miliarde de dolari pentru a soluţiona o investigaţie federală în Statele Unite privind practicile legate de emisiile diesel şi cererile formulate de aproximativ 250.000 de proprietari de vehicule din SUA.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







