Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a anunţat miercuri că Marius Alin Barbu, actualul director general adjunct, a fost numit director general interimar al instituţiei, în urma demisiei lui Ludwik Sobolewski.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bursa de Valori Bucureşti spune că, reunit în şedinţa de miercuri, Consiliul Bursei a luat act de demisia lui Ludwik Leszek Sobolewski din funcţia de director general al societăţii şi a hotărât numirea lui Marius Alin Barbu, director general adjunct, în funcţia de director general interimar.

BVB a anunţat că Ludwik Sobolewski a notificat vineri societatea cu privire la demisia sa din funcţia de director general al societăţii.

Contractul de mandat i-a expirat lui Sobolewski în luna august, iar ulterior Marius-Alin Barbu a asigurat interimar conducerea BVB.

Bursa a anunţat la acea dată că, deşi contractul de mandat a ajuns la final, cu toate acestea mandatul lui Sobolewski este încă în vigoare.

Ludwik Sobolewski a fost numit director general al BVB la începutul lunii iulie 2013 şi a preluat conducerea executivă la aproape două luni, în urma avizării pe 21 august 2013 de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Acesta a fost totodată preşedinte şi director general al bursei de la Varşovia, Polonia.

Sobolewski a condus bursa din Varşovia timp de şapte ani, în perioada 2006 - 2013, după ce anterior, între 1994 - 2006, a fost vicepreşedinte executiv al Depozitarului Central din Polonia.

El a a fost demis în ianuarie 2013 de la conducerea bursei de la Varşovia, în urma acuzaţiilor că s-a aflat în conflict de interese prin susţinerea finanţării unui film în care iubita sa de atunci urma să joace rolul principal.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.