Grupul danez Maersk a anulat un contract în valoare de 475 de milioane de dolari pentru construirea unei nave destinate instalării de turbine eoliene offshore, care urma să opereze în cadrul proiectului Empire Wind, situat în largul coastelor statului New York, relatează Reuters.
Constructorul naval Seatrium, cu sediul în Singapore, a anunţat vineri că nava, aflată în proporţie de 98,9% finalizată, a fost proiectată pentru a deservi parcul eolian offshore dezvoltat de compania norvegiană Equinor.
Maersk a confirmat rezilierea contractului, invocând ”întârzieri şi probleme de construcţie”, dar nu a precizat dacă a plătit lucrările deja realizate.
”Maersk Offshore Wind confirmă că a reziliat contractul de construire cu Seatrium Energy (International) Pte. Ltd. din Singapore pentru o navă de instalare a turbinelor eoliene, din cauza întârzierilor şi a problemelor conexe”, se arată într-o declaraţie transmisă prin e-mail.
După anunţ, acţiunile Seatrium au scăzut cu 6,5% pe bursa din Singapore.
Rezilierea marchează un nou semnal de dificultate pentru industria eoliană offshore din Statele Unite, asupra căreia administraţia preşedintelui Donald Trump şi-a exprimat opoziţia.
Proiectul Empire Wind a fost deja afectat la începutul anului de un ordin de suspendare a lucrărilor emis de Casa Albă pentru o perioadă de o lună.
Seatrium a declarat că analizează mai multe opţiuni pentru utilizarea navei aproape finalizate, inclusiv continuarea colaborării cu Empire Wind, şi nu exclude posibilitatea unei acţiuni legale împotriva Maersk.
La rândul său, Equinor a confirmat că evaluează consecinţele deciziei.
”Am fost informaţi de Maersk în legătură cu problema contractuală cu Seatrium privind nava de instalare a turbinelor eoliene, destinată iniţial proiectului Empire Offshore Wind LLC, cu termen de utilizare în 2026. Analizăm în prezent implicaţiile acestei situaţii şi opţiunile disponibile”, a transmis compania norvegiană.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.