Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a declarat că, în acest an, instituţia pe care o conduce a adus la bugetul de stat peste 240 de miliarde de lei, iar până la finalul anului estimează să aducă o sumă totală de peste 370 de miliarde de lei. Heiuş a explicat că ANAF face controale la persoane fizice care au diferenţe mari între venitul declarat şi cel realizat, iar până acum, cea mai mare diferenţă între cele două a fost depistată la o persoană fizică din Timişoara, care trebuie să achite statului peste un milion de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat dacă ANAF a fost concentrată în acest an să aducă venituri la buget, Lucian Heiuş a explicat, într-o emisiune difuzată duminică de Digi 24, că acesta este atribuţia de bază a ANAF.
 
”Atribuţia de bază a ANAF este să asigure veniturile necesare funcţionării statului. Nu ştiu dacă anul acesta a fost un an mai special decât altul, este un an mai greu pe partea de cheltuieli. Îmi este teamă că la sfârşitul anului să începem să avem şi noi nişte probleme pe partea de venituri, ţinând cont de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Avem un război la graniţele noastre, există o criză energetică la nivel mondial care a venit după o criză pandemică care a dat peste cap economiile din întreaga lume, dar eu sunt mulţumit că ANAF a reuşit, cel puţin în primele 8 luni, să asigure sursele financiare necesare, stabilite prin legile bugetare”, a precizat Heiuş.
 
Lucian Heiuş a prezentat suma adusă de ANAF la bugetul de stat în primele 8 luni ale acestui an. 
 
”Dacă ne comparăm cu veniturile realizate anul trecut, avem o creştere de 22,4 la sută, ca indice nominal, iar 12,5 ca indice real, ţinând cont şi de inflaţie şi creştere economică. Practic, în 8 luni de zile am reuşit să aducem la bugetul de stat 246,2 miliarde de lei, iar ca urmare a ultimei rectificări bugetare, până la finalul anului, total încasări pe care trebuie să le realizeze ANAF se cifrează undeva în jur de 375,9 miliarde de lei”, a declarat Heiuş.
 
Întrebat, de asemenea, despre controalele pe care ANAF le face la persoane fizice care aveau diferenţe între veniturile reale şi cele declarate, şeful ANAF a explicat că Direcţia care face aceste controale este înfiinţată de 11 ani.
 
”Am intensificat controalele începând de la 1 iulie, pe acest domeniu de activitate. Legislaţia şi Direcţia generală de verificare a veniturilor persoanelor fizice a funcţionat de vreo 11 ani, deci nu a fost un lucru nou, dar acest tip de controale s-au făcut mai timid. Este foarte greu, am observat că există persoane fizice care îşi permit nişte cheltuieli care nu sunt în corelaţie cu veniturile pe care ei le realizează. Aşa a apărut această Direcţie, care la început a fost ca o mare revoluţie în ANAF, dar care s-a stins treptat şi a ajuns să facă un număr redus de controale la nivel anual”, a afirmat Heiuş.
 
Lucian Heiuş a precizat că a solicitat intensificarea de controale. 
 
”Luând de 4 luni şi jumătate conducerea ANAF, unul dintre obiective a fost intensificarea acestor controale şi ca să am garanţia că într-adevăr ceea ce bănuiam eu că se întâmplă, am solicitat să se facă o analiză de risc la nivel naţional, bineînţeles pe 5 ani de zile, şi a reieşit acea sumă mare şi ca număr şi ca şi valoare, care mie mi-a confirmat că trebuie să intensificăm controalele. Începând cu 1 iulie, într-adevăr, am delegat 100 de inspectori spre această Direcţie, între timp am emis şi nişte ordine de preşedinte ca să pot extinde competenţa pe aceste categorii şi rezultatele încep să apară. Media lunară, vă pot spune pe iulie şi august, pe care o găsim ca diferenţă între venitul declarat şi cel estimat este în jur de 20 milioane de lei, iar impozitele calculate sunt undeva în jur de 5 milioane lei. Rezultatele mult mai spectaculoase vor fi pe sfârşitul anului”, a declarat Lucian Heiuş.
 
Şeful ANAF a dezvăluit că diferenţa cea mai mare între venitul declarat şi cel realizat a fost la o persoană fizică din Timişoara.
 
”În luna august cea mai mare sumă a fost pe o persoană fizică din Timişoara, diferenţa a fost de 4,6 milioane lei, iar impozitul calculat a fost de un milion şi un pic de lei. Am mers pe ultimii 5 ani de zile, pentru că tot ce iese din cei 5 ani este perioada de prescripţie”, a declarat Heiuş.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.