Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a afirmat, marţi seară, că numărul celor care călătoresc cu metroul s-a redus foarte mult în pandemie, de la 600.000 – 700.000 zilnic, la 300.000 în prezent. ”Să dea Dumnezeu să avem suficienţi călători”, a afirmat ministrul, referindu-se la Magistrala M 5, inaugurată marţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lucian Bode a vorbit, marţi seară, la TVR, despre Magistrala M 5 de metrou care a fost inaugurată marţi.

”Capacitatea proiectată de a fi transportaţi călători pe cei 7 km pe această magistrală este de 50.000 călători pe oră, pe sens. Aşadar, să dea Dumnezeu să avem suficienţi călători, pentru că înainte de pandemie aveam 600.000 - 700.000 călători pe zi, călători cu metroul în Bucureşti. Acum avem în jur de 300.000. S-a redus foarte mult în pandemie”, a afirmat Lucian Bode.

Potrivit acestuia, timpul mediu de aşteptare este de 6 minute.

”Practic, circulă 60 de trenuri în fiecare zi, odată cu intrarea celor 6 trenuri pe Magistrala M5, vor circula în fiecare zi 60 de trenuri. Timpii de aşteptare sunt undeva la şase minute”, a mai airmat Bode.

Ministrul Transporturilor a vorbit şi despre cumpărarea a 13 trenuri noi.

”Dorim să achiziţionăm 13 trenuri noi, special pentru acest proiect. Din  păcate, suntem la Curtea de Apel cu o contestaţie şi aşteptăm rezultatul contestaţiei şi vom avea 13 trenuri noi, achiziţionate pentru acest proiect”, a mai afirmat Bode.

Magistrala M 5 de metrou a fost inaugurată, marţi, în prezenţa preşedintelui Klaus IOhannis, a premierului Ludovic Orban şi a ministrului Transporturilor.

Oficialii au făcut prima călătorie cu metroul pe noua magistrală.

Linia de metrou s-a deschis deschide la aproape nouă ani de la începerea lucrărilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.