Oficiali britanici din domeniul securităţii recomandă operatorilor de telecomunicaţii să facă stocuri de echipamente Huawei, de teama unor noi sancţiuni americane împotriva companiei chineze, care i-ar putea perturba capacitatea de a continua livrările de produse de importanţă majoră, potrivit unei scrisori obţinute de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marea Britanie a anunţat în ianuarie că va permite Huawei o implicare limitată în construcţia reţelelor 5G, dar premierul Boris Johnson a fost supus între timp unor noi presiuni din partea Washingtonului şi a unor parlamentari din propriul său partid, care afirmă că echipamentele companiei chineze reprezintă  un risc de securitate. Huawei a negat în repetate rânduri acuzaţiile.

Oficiali ai National Cyber Security Centre (NCSC) analizează impactul măsurilor anunţate de Statele Unite în luna mai, care au rolul să restricţioneze capacitatea Huawei de a se aproviziona cu  microcipurile avansate necesare pentru producerea echipamentelor 5G şi de smartphone-uri flagship.

Oficialii au scris săptămâna trecută unor operatori de telecomunicaţii precum BT Group şi Vodafone, recomandându-le să menţină un nivel adecvat de stocuri de piese de schimb de la toţi producătorii, au declarat trei persoane apropiate situaţiei.

Scrisoarea a subliniat însă riscul crescut implicat de echipamentele Huawei şi capacitatea viitoare a acestei companii de a asigura actualizări pentru produsele respective, în faţa presiunilor Statelor Unite.

”NCSC a recomandat operatorilor să ia o serie de măsuri de precauţie, în timp ce analizăm cu atenţie impactul acestor sancţiuni asupra reţelelor britanice”, a declarat  un purtător de cuvânt al NCSC.

Vicepreşedintele Huawei, Victor Zhang, a spus: ” Clienţii noştri sunt prioritatea noastră numărul 1 şi colaborăm cu ei pentru a asigura continuitatea afacerilor. Ne opunem cu tărie acţiunilor americane motivate politic, care au rolul să ne afecteze afacerile şi care nu sunt bazate pe dovezi”.

BT şi Vodafone au refuzat să comenteze.

În luna ianuarie, Marea Britanie a descris  Huawei drept ”furnizor de mare risc”, limitând implicarea acestei companii în construcţia reţelelor 5G la 35% din cota de piaţă şi excluzând-o de la accesul la datele reţelei.

Oficialii britanici afirmă acum că evaluează recomandările actuale despre modul în care trebuie desfăşurate echipamentele Huawei, pentru a asigura cea mai bună securitate a reţelelor britanice, şi analizează diverse opţiuni. O decizie va fi luată în următoarele săptămâni.

Orice măsură a Londrei de a restricţiona sau de a interzice în totalitate echipamentele Huawei ar înrăutăţi relaţiile cu China, care s-au tensionat în  ultimele luni din cauza modului în care Beijingul gestionează situaţia din Hong Kong şi a pandemiei de coronavirus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.