KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, care controlează fostul Grup Rompetrol (KMG International), anunţă că depune toate eforturile pentru a asigura un export stabil şi în condiţii de siguranţă pentru ţiţeiul kazah şi că s-a ajuns la înţelegerea privind accesul nelimitat la ţiţeiul care tranzitează Federaţia Rusă, pe piaţa europeană, fapt care va permite asigurarea cu ţiţei propriu a rafinăriei Petromidia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

KMG International (fost Rompetrol Group NV) a fost preluat de KMG în 2007. În România Grupul administrează două rafinării, Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti.

Uniunea Europeană a aprobat, în 3 iunie 2022, al şaselea pachet de sancţiuni, care prevede o renunţare etapizată la ţiţeiul şi produsele petroliere de origine rusă. Implementarea acestei măsuri va dura 6 luni pentru ţiţei şi până la 8 luni, în cazul produselor petroliere.

”Aceste restricţii nu se aplică achiziţiilor de ţiţei din terţe ţări şi livrate pe cale maritimă, dacă un astfel de ţiţei este încărcat în sau tranzitează Federaţia Rusă. Astfel, compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas (KMG), cât şi alte companii producătoare de ţiţei din Kazahstan, desfăşoară activităţi de informare a clienţilor săi cu privire la lipsa restricţiilor în legătură cu operaţiunile cu ţiţeiul kazah, care este transportat pe teritoriul Federaţiei Ruse”, arată compania.

În acest moment, ţiţeiul din Kazahstan se comercializează sub cotaţiile Urals şi Siberian Light. Începând cu luna iunie a acestui an, în actele comerciale pentru vânzarea ţiţeiului kazah (certificatul de origine a mărfii), care este livrat prin conducta Atyrau – Samara şi încărcat în porturile ruseşti, se va menţiona denumirea de ţiţei „KEBCO” (Kazakh Export Blend Crude Oil). Acest lucru este necesar pentru diferenţierea pe piaţă a ţiţeiului de origine kazahă. 

KazMunayGas precizează că, împreună cu autorităţile de stat ale Republicii Kazahstan, desfăşoară activităţi prentru a minimiza consecinţele negative ale sancţiunilor internaţionale asupra exporturilor ţiţeiului kazah.

„KMG depune toate eforturile pentru a asigura un export stabil şi în condiţii de siguranţă pentru ţiţeiul kazah. S-a ajuns la înţelegerea privind accesul nelimitat la ţiţeiul care tranzitează Federaţia Rusă, pe piaţa europeană, fapt care va permite asigurarea cu ţiţei propriu a rafinăriei Petromidia, deţinută de KMG International, precum şi a altor clienţi ai ţiţeiului nostru”, a declarat Magzum Myrzagaliev, directorul executiv al KazMunayGas - compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.