Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, le-a transmis absolvenţilor de la Universitatea Princeton, promoţia 2025, că evitarea riscurilor este una dintre cele mai mari greşeli de carieră pe care le pot face. În discursul său de la absolvire, rostit duminică, Powell a subliniat importanţa curajului, a iniţiativei şi a învăţării din greşeli, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El le-a spus tinerilor că toţi oamenii greşesc – inclusiv el –, dar adevărata greşeală este să nu încerci.

”Dacă nu eşuezi din când în când, înseamnă că nu îţi ceri destul de mult ţie însuţi”, a declarat Powell. Acesta a explicat că nimeni nu este vreodată complet pregătit pentru a prelua funcţii de conducere sau responsabilităţi mai mari, dar tocmai asumarea acestor provocări deschide drumul spre succes.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Aruncă-te în adânc. Crede în tine. Asumă-ţi riscuri. Iar când cazi – şi vei cădea – ridică-te şi repetă procesul”, i-a încurajat Powell pe tineri.

Oficialul a descris iniţiativa ca fiind ”combustibilul rachetei vieţii” şi a povestit cum unele dintre cele mai importante oportunităţi din viaţa sa au apărut din momente simple, dar curajoase. A amintit un episod de început de carieră, când lucra pentru o firmă condusă de fostul senator american Nicholas Brady. În loc să aştepte o ocazie formală, Powell a decis să urce scările şi să ceară o scurtă întâlnire personală. Deşi discuţia a fost extrem de scurtă, două luni mai târziu, Brady i-a cerut să colaboreze la un proiect. Un an mai târziu, când Brady a devenit secretar al Trezoreriei, l-a numit pe Powell asistent al său.

”Dacă nu m-aş fi forţat să urc acele scări, să-mi asum acel pas riscant şi stânjenitor, nu aş fi fost aici astăzi”, a mărturisit Powell.

El a încheiat discursul subliniind că numeroase reuşite din viaţa sa – de la prietenii durabile, la căsătoria proprie şi până la cariera în serviciul public – s-au legat de momente în care şi-a învins teama şi a acţionat.

”Combinaţia dintre noroc, curajul de a greşi şi puţină iniţiativă poate duce la mult succes.”


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.