Între zonele de dezvoltare ale României au rămas mari, în condiţiile în care zona Bucureştiului se situeaza aproape de zona capitalei Germaniei, Berlin, dar zonele din estul şi sudul ţării au rămas în urmă, pe fondul lipsei infrastructurii, iar autorităţile trebuie să-şi asume un angajament deplin pentru realizarea procesului de convergenţă la economiile dezvoltate din zona euro înainte de adoptarea monedei unice, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), în cadrul sesiunii ştiinţifice „România în Uniunea Europeană” organizată de Academia Română.