Terminalul DP World din Constanţa va fi electrificat în urma unei investiţii de 53,8 milioane de euro, cofinanţată de Uniunea Europeană, obiectivul fiind accelerarea tranziţiei către operaţiuni portuare cu emisii reduse, precum şi sprijinirea decarbonizării transportului maritim în Portul Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră. Proiectul face parte dintr-un program mai amplu de electrificare, în etapa a doua a programului urmând să fie realizată o investiţie suplimentară de 46,2 milioane de euro, care va urca suma totală la 100 de milioane de euro.
"Constanţa South Container Terminal SRL (DP World Constanţa) a lansat proiectul "Electrificarea Terminalului DP World - Constanţa, România", o investiţie strategică menită să accelereze tranziţia către operaţiuni portuare cu emisii reduse şi să sprijine decarbonizarea transportului maritim în Portul Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră şi un nod important al Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T)", arată, luni, DP World, într-un comunicat de presă.
Proiectul, cofinanţat de Uniunea Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în cadrul apelului CEF-T-2024-AFIFCOEN, gestionat de Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA), va fi implementat până la 31 august 2028, valoarea totală a investiţiei fiind de 53,8 milioane de euro.
Finanţarea proiectului constă într-un grant nerambursabil acordat de Uniunea Europeană, în valoare de până la 19,7 milioane de euro, prin intermediul CINEA, într-un împrumut de până la 25 de milioane de euro, acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), precum şi într-o contribuţie proprie din partea beneficiarului proiectului, Constanţa South Container Terminal SRL.
Investiţia vizează dezvoltarea infrastructurii electrice necesare pentru înlocuirea treptată a echipamentelor alimentate cu combustibili fosili cu alternative electrice, precum şi implementarea unui sistem de alimentare cu energie de la mal (Onshore Power Supply - OPS).
În urma investiţiei, navele acostate vor putea să-şi acopere necesarul de energie electrică direct de la mal, eliminând nevoia de a folosi motoarele auxiliare pe durata staţionării în port.
Principalele componente ale proiectului includ electrificarea a 29 de blocuri de containere din terminal prin instalarea unei infrastructuri de bare colectoare (sistem busbar), concepută pentru a susţine funcţionarea viitoare a macaralelor-portic electrice pe pneuri (RTG), precum şi dezvoltarea unui hub de încărcare pentru tractoarele electrice de terminal (eTT), care va include 10 puncte de încărcare, precum şi achiziţia a 10 tractoare electrice de terminal pentru a permite demararea operaţiunilor utilizând noua infrastructură. De asemenea, investiţia include instalarea a două sisteme de alimentare cu energie de la mal (OPS/cold ironing) pentru navele acostate, alimentate exclusiv cu electricitate din surse de energie regenerabilă.
Rezultate aşteptate
Reprezentanţii companiei arată că investiţia include instalarea a trei staţii de transformare, fiecare dotată cu trei transformatoare de 2.000 kVA, montarea a aproximativ 6 kilometri de infrastructură de bare colectoare pentru alimentarea viitoarelor macarale RTG electrice şi construirea unei staţii de transformare dedicate tractoarelor electrice de terminal.
"Proiectul va asigura, de asemenea, infrastructura necesară pentru alimentarea cu energie de la mal (OPS) prin instalarea a două transformatoare de 5 MVA şi două sisteme "cold ironing", care vor permite navelor acostate să preia energie electrică produsă din surse regenerabile în locul motoarelor auxiliare convenţionale", se menţionează în comunicat.
Proiectul "Electrificarea Terminalului DP World - Constanţa, România" sprijină dezvoltarea unui terminal de containere complet electrificat, eficient şi sustenabil, în conformitate cu obiectivele Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T) de a crea o infrastructură de transport inteligentă, sigură, multimodală şi rezistentă la schimbările climatice.
Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu de electrificare, o a doua componentă a programului reprezentând o investiţie suplimentară de 46,2 milioane de euro, care acoperă echipamente precum macarale electrice pe pneuri operate de la distanţă, două macarale portuare mobile electrice şi tractoare electrice de terminal suplimentare. Astfel, investiţia totală în electrificarea operaţiunilor ale terminalului DP World Constanţa va ajunge la 100 de milioane de euro.
DP World Constanţa îşi propune să devină astfel un reper regional pentru electrificarea infrastructurii portuare, stabilind noi standarde pentru operaţiunile portuare din România şi din întreaga regiune a Mării Negre.
"Pe termen lung, reducerea traficului rutier de marfă şi a emisiilor generate de transportul de mărfuri va încuraja tranziţia către moduri de transport mai curate şi mai eficiente, contribuind la reducerea amprentei de carbon a lanţurilor logistice şi la îndeplinirea obiectivelor de decarbonizare ale Uniunii Europene pentru sectorul transporturilor", se precizează în comunicat.
