Mijloacele utilizate în prevenirea gestionării defectuoase a programelor şi operaţiunilor guvernamentale au reprezentat principala temă de discuţie la întâlnirea dintre preşedintele Curţii de Conturi a României Mihai Busuioc şi inspectorul general al Băncii de Export-Import a SUA, Parisa Salehi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Preşedintele Curţii de Conturi a României a primit, la sediul central al instituţiei, o delegaţie a Biroului Inspectorului General al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii (IG EXIM), condusă de Excelenţa Sa doamna Parisa Salehi, inspector general. În cadrul vizitei oficiale, preşedintele Curţii de Conturi, domnul Mihai Busuioc, a avut o întâlnire bilaterală cu doamna Parisa Salehi, inspector general al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii, urmată de o prezentare susţinută de reprezentanţii IG EXIM în Plenul Curţii de Conturi. Cu această ocazie au fost analizate mai multe aspecte privind activitatea specifică a instituţiei, cu accent pe mijloacele utilizate în prevenirea gestionării defectuoase a programelor şi operaţiunilor guvernamentale. Printre subiectele atinse, membrii Plenului au fost interesaţi de importanţa distingerii corecte între prejudiciile cauzate de erori administrative sau de fraudă şi colaborarea cu alte instituţii în gestionarea riscurilor emergente”, informează Curtea de Conturi într-un comunicat.

Parisa Salehi, inspector general IG EXIM, a explicat că „Biroul Inspectorului General al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii supraveghează activitatea EXIM prin setarea şi monitorizarea unor standarde de integritate şi eficienţă a operaţiunilor efectuate de organizaţie”.

”Totodată, colaborăm în mod activ cu Oficiul pentru Responsabilitate Guvernamentală al SUA (instituţia care defineşte standardele de audit în Statele Unite) şi aplicăm în misiunile pe care le efectuăm ghidurile elaborate de aceasta”, a adăugat Parisa Salehi.

La rândul său, preşedintele Curţii de Conturi a României a subliniat că existenţa la nivelul guvernului Statelor Unite a unei instituţii responsabile de asigurarea supravegherii în timp real a modului de gestionare de către Executiv a fondurilor publice reprezintă o bună practică şi un instrument necesar pentru eficienţa activităţii guvernamentale.

”Din analiza noastră, instituţii similare există şi la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, motiv pentru care încurajăm actorii responsabili de la nivel naţional să întărească buna funcţionare şi independenţa auditorilor interni de la nivelul tuturor ordonatorilor de credite prin implementarea unor modele instituţionale care şi-au demonstrat eficienţa în ţările partenere.”, a afirmat Mihai Busuioc.

Discuţiile purtate la Curtea de Conturi a României au avut loc în contextul în care o delegaţie a Biroului Inspectorului General al Băncii de Export-Import a Statelor Unite ale Americii a efectuat, în perioada 26 – 29 februarie, o vizită în România, la invitaţia Direcţiei de Audit Public Intern a Ministerului Afacerilor Interne şi cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.