Inspire Asset Management (I AM), compania de investiţii fondată de Iulian Stanciu, fostul CEO al eMAG, intră în acţionariatul NIBIRU Real Estate, firma care dezvoltă proiectul de entertainment şi leisure lansat în această vară în zona Costineşti, pe litoralul românesc, şi continuă investiţia începută în etapa de dezvoltare a proiectului, anunţând un parteneriat pe termen lung. Decizia vine după primul sezon NIBIRU, în care proiectul a înregistrat peste două milioane de vizite, iar împreună cu Beach, Please!, ecosistemul dezvoltat în zonă, a depăşit 2,6 milioane de vizite. Pentru perioada următoare, obiectivul constituie transformarea NIBIRU „într-un proiect românesc cu relevanţă regională”.
„NIBIRU Real Estate, compania care dezvoltă proiectul de entertainment şi leisure lansat în această vară în zona Costineşti, pe litoralul românesc, are un nou acţionar: Inspire Asset Management (I AM), compania de investiţii fondată de Iulian Stanciu. Participarea în capital continuă o investiţie structurată în două etape: o finanţare acordată companiei în faza de dezvoltare, înainte de lansare, şi, ulterior, participarea directă în capitalul acesteia”, arată, vineri, reprezentanţii NIBIRU într-un comunicat de presă.
Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost făcute publice, iar finalizarea ei este condiţionată de obţinerea aprobării Consiliului Concurenţei.
În primul sezon NIBIRU proiectul şi-a demonstrat capacitatea de a atrage public la scară mare şi de a construi un ecosistem care reuneşte entertainment, gastronomie, sport, retail, artă şi experienţe pentru publicuri diferite.
„Dincolo de audienţă, primul sezon a validat şi componenta economică a proiectului. NIBIRU a funcţionat ca o platformă pentru zeci de operatori şi antreprenori din gastronomie, retail, servicii şi entertainment, iar mai mulţi dintre operatorii prezenţi au depăşit individual pragul de un milion de euro în vânzări pe durata sezonului. Modelul NIBIRU a fost construit astfel încât dezvoltarea destinaţiei să genereze oportunităţi nu doar pentru compania care o operează, ci pentru întregul ecosistem de antreprenori, operatori şi parteneri din jurul său, după cum se precizează în comunicat.
„Cred foarte mult în antreprenoriatul românesc şi vreau să continui să investesc în România, în companii şi proiecte care au ambiţia de a construi la scară mare şi de a crea valoare aici. România are antreprenori buni, talent şi resurse şi cred că putem construi businessuri care să devină relevante nu doar local, ci şi regional. NIBIRU este un ecosistem: în jurul lui au crescut deja, într-un singur sezon, zeci de antreprenori şi operatori, iar fiecare etapă nouă de dezvoltare poate crea mai multe oportunităţi pentru ei. Primul sezon a confirmat atât capacitatea echipei, cât şi potenţialul proiectului. Acesta este genul de proiect în care vreau să fiu implicat şi pe care vreau să îl susţin pe termen lung”, a declarat Iulian Stanciu, fondator Inspire Asset Management.
Andrei Şelaru (Selly), CEO NIBIRU, a precizat că Iulian Stanciu şi echipa Inspire Asset Management au ales să investească în NIBIRU înainte de succesul primului sezon şi înainte să existe proiectul pe care publicul îl vede astăzi.
„Intrarea Inspire Asset Management în acţionariat nu este începutul unei relaţii, ci continuarea firească a unei investiţii şi a unui parteneriat construite încă din etapa de dezvoltare. Am vrut de la început alături de NIBIRU oameni care înţeleg ce înseamnă să construieşti de la zero, să scalezi şi, mai ales, să gândeşti pe termen lung. Ambiţia noastră este mai mare decât NIBIRU. Credem că litoralul românesc poate arăta fundamental diferit peste câţiva ani şi că România poate construi destinaţii capabile să concureze pentru public cu proiecte din alte pieţe europene. NIBIRU este contribuţia noastră la această schimbare. Vrem să construim un motiv pentru care oamenii să aleagă litoralul românesc nu doar pentru câteva zile sau pentru un singur eveniment, ci pentru experienţa pe care o pot găsi aici”, declară spune Andrei Şelaru.
Acesta afirmă că proiectul ar putea să fie extins la nivel regional.
„Primul sezon ne-a arătat că există public, că există cerere şi că există loc pentru ceva mult mai mare. De aici înainte, obiectivul nostru este să construim în fiecare an peste ceea ce am făcut anterior şi să transformăm NIBIRU într-un proiect românesc cu relevanţă regională. Suntem abia la început”, a precizat Andrei Şelaru.
Iulian Portasă, CEO Inspire Asset Management, vorbeşte şi el de faptul că NIBIRU poate deveni o destinaţie de entertainment cu relevanţă regională.
”Vrem să fim alături de echipă pe termen lung, cu mai mult decât capital. Ceea ce ne-a convins de la început a fost combinaţia dintre capacitatea de execuţie a echipei, abilitatea de a atrage public la scară mare şi un model în care fiecare sezon construieşte peste infrastructura, brandul şi ecosistemul dezvoltate anterior. Primul sezon a confirmat această teză. În etapa următoare, rolul nostru este să contribuim cu experienţă investiţională, know-how şi guvernanţă pentru a susţine accelerarea dezvoltării proiectului şi pentru a amplifica impactul pe care NIBIRU îl poate avea pe termen lung”, susţine Iulian Portasă.
NIBIRU, un proiect de circa 50 de milioane de euro dezvoltat pe litoralul românesc între Costineşti şi Tuzla, pe o suprafaţă de peste 20 de hectare, de Andrei Şelaru (Selly) împreună cu un grup de investitori, a fost inaugurat în data de 16 iulie.
El a fost conceput de la început ca un proiect pe termens lung, nu ca un eveniment sau ca o destinaţie construită pentru un singur sezon. Primul an a avut rolul de a pune în funcţiune ecosistemul, de a valida comportamentul publicului şi modelul comercial şi de a crea baza pentru următoarele etape de dezvoltare.
„Pentru 2027, NIBIRU pregăteşte extinderea experienţelor şi a infrastructurii existente, dezvoltarea unor noi concepte comerciale şi de entertainment şi consolidarea ecosistemului de operatori, antreprenori şi parteneri construit în jurul destinaţiei. Miza următoarelor etape depăşeşte însă dezvoltarea unei singure destinaţii. NIBIRU îşi propune să contribuie la repoziţionarea litoralului românesc prin investiţii private, experienţe noi, infrastructură şi atragerea unor operatori şi concepte capabile să crească diversitatea şi calitatea ofertei turistice din zonă. Parteneriatul cu Inspire Asset Management reflectă această strategie: dezvoltarea NIBIRU ca proiect antreprenorial românesc, construit cu capital privat şi cu o perspectivă pe termen lung, alături de antreprenori şi parteneri care pot contribui prin capital, experienţă, know-how şi capacitate de execuţie”, se precizează în comunicat.
NIBIRU este un ecosistem românesc de entertainment, leisure şi hospitality dezvoltat pe litoral, care reuneşte într-o singură destinaţie entertainment live, gastronomie, sport, artă, retail şi experienţe adresate mai multor generaţii. El este construit ca un proiect antreprenorial pe termen lung, în jurul căruia funcţionează un ecosistem de operatori independenţi, branduri şi parteneri din industrii diferite.
Primul sezon NIBIRU a atras peste două milioane de vizite, iar împreună cu Beach, Please!, ecosistemul dezvoltat în zonă a depăşit 2,6 milioane de vizite.
Inspire Asset Management (I AM) este compania de investiţii fondată de Iulian Stanciu şi Iulian Portasă, construită ca un vehicul de capital pe termen lung. I AM investeşte direct şi alături de fondurile de private equity locale, cu accent pe România şi Europa Centrală şi de Est, în companii în care poate contribui cu capital, guvernanţă şi experienţă operaţională.
