În luna decembrie 2020, s-au eliberat 3.530 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 12% faţă de luna noiembrie 2020 şi cu 10,9% faţă de luna decembrie 2019, iar la nivelul anului 2020, s-au eliberat 41.311 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 2,9% faţă de anul precedent, a anunţat vineri Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În anul 2020 s-au eliberat 41.311 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 2,9% faţă de anul 2019. Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-632 autorizaţii), Centru (-353), Vest (-332), Sud-Vest Oltenia (-164) şi Bucureşti-Ilfov (-161). Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (+264 autorizaţii), Sud-Muntenia (+115) şi Nord-Est (+33)", arată datele INS.

În luna decembrie 2020 s-au eliberat 3.530 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, din care 70,2% sunt pentru zona rurală.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"În luna decembrie 2020 se evidenţiază o creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+378 autorizaţii), comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+100 autorizaţii), Nord-Vest (+66), Nord-Est (+55), Sud-Muntenia (+54), Centru (+41), Vest (+36), şi Bucureşti-Ilfov (+34). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Sud-Est (-8)", mai arată INS.

În luna decembrie 2020 faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+348 autorizaţii), creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+135 autorizaţii), Sud-Muntenia (+115), Sud-Vest Oltenia (+104), Nord-Est (+34) şi Nord-Vest (+12). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (-25 autorizaţii), Vest (-23) şi Centru (-4).

Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea şi funcţionarea construcţiilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.