Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat, joi, că a revizuit creşterea economică pentru 2017, de la 6,9% la 7%, iar Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2017, date semidefinitive, a fost de 856,73 miliarde de lei (187,55 miliarde de euro).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 5 aprilie, INS a revizuit creşterea economică pentru 2017, de la 7% la 6,9%, cu un PIB estimat la 858,33 miliarde de lei.

Joi, INS a anunţat o nouă revizuire.

”Produsul intern brut estimat pentru anul 2017 – date semidefinitive a fost de 856726,6 milioane lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 7% faţă de anul 2016”, se arată în comunicat.

Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2017 s-a diminuat cu 0,2%, potrivit INS.

În anul 2017, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, au înregistrat intermedierile financiare şi asigurările, de la 0,0% la -0,5%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -16,1 puncte procentuale (de la 101,4% la 85,3%).

Alte modificări au înregistrat tranzacţiile imobiliare, de la +0,3% la +0,6%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +3,1 puncte procentuale (de la 103,6% la 106,7%), şi activităţile de spectacol, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii, de la +0,2% la +0,4%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +6,8 puncte procentuale (de la 106,6% la 113,4%).

Totodată, în anul 2017, modificări mai importante ale contribuţiei la creşterea PIB, între cele două estimări, a înregistrat-o cheltuiala pentru consumul final al administraţiilor publice, de la +0,2% la +0,4%, ca urmare a majorării volumului său cu 1,6 puncte procentuale (de la 101,0% la 102,6%).

În plus, alte modificări le-au înregistrat formarea brută de capital fix, de la +1,1% la +0,8%, ca urmare a modificării volumului său cu -1,2 puncte procentuale (de la 104,7% la 103,5%) şi exportul net de bunuri şi servicii, de la -0,9% la -0,7%.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.