Compania de închirieri de maşini Herz a anunţat joi că ar putea furniza Uber 150.000 de vehicule Tesla în următorii trei ani, faţă de numărul iniţial de 50.000, dacă parteneriatul lor va fi de succes, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Hertz va începe programul cu furnizarea a până la 50.000 de vehicule până în 2023, exclusiv şoferilor  Uber. Dacă va fi de succes, programul ar putea fi extins la 150.000 de Tesla în următorii trei ani”, a anunţat compania într-un comunicat transmis Reuters.

Potrivit Hertz, aceste ambiţii ar putea fi afectate de factori în afara controlului său, cum ar fi deficitul de semiconductori sau alte constrângeri.

Hertz a anunţat în această săptămână că va comanda 100.000 de vehicule Tesla până la sfârşitul anului 2022, dintre care jumătate le va oferi în exclusivitate ca opţiune de închiriere şoferilor Uber, până în 2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.