Dezvoltarea viitoare a sectorului energetic din România depinde şi de investiţiile care vor fi făcute de companiile de profil, a declarat, marţi, pentru News.ro, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, arătând că ANRE poate ajusta tarifele pentru stimularea investiţiilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Companiile cu cel mai mare apetit de investiţii sunt cele care au garanţia că îşi vor recupera banii investiţi din tarife, iar dacă vom constata că există o problemă, ANRE va ajusta tarifele în sensul descreşterii lor”, a spus Havrileţ, care va oferi mai multe detalii pe 7 iunie, la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro.

Recuperarea acestor investiţii este susţinută de lege, prin diferite tarife, precum şi prin procentul de 7,7% aplicat la valoarea capitalului investit.

„Dacă aceste tipuri de investiţii au un risc de recuperare scăzut, cele care se recuperează din piaţă au un risc mult mai ridicat”, a precizat preşedintele ANRE.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, va participa la conferinţa ”In the News. Energy”, organizată de către agenţia de presă News.ro pe 7 iunie, la Hotel Sheraton, sala Arizona&Colorado, de la ora 9.30.

Aceasta este prima conferinţă organizată de către News.ro şi deschide seria unor evenimente pe teme de actualitate din diverse domenii, pe care redacţia agenţiei de presă le propune factorilor de decizie din instituţii şi corporaţii, consultanţilor şi avocaţilor, precum şi publicului interesat să fie la curent cu evoluţia evenimentelor din jurul nostru.

La conferinţa ”In the News. Energy” vor lua parte, alături de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, precum şi directori şi preşedinţi ai principalilor jucători din domeniul energiei.

Ei vor dezbate teme precum strategia energetică a României (stadiul elaborării şi foaia de parcurs, principii şi complementaritate cu Uniunea Energetică Europeană), strategiile de dezvoltare ale companiilor din domeniul energetic, efectele legislaţiei în vigoare asupra pieţei de profil, preţul energiei, investiţii în domeniu, liberalizarea pieţei de energie, alternative la sursele convenţionale, scăderea preţului petrolului şi influenţa asupra companiilor, taxele pe carburanţi şi influenţa lor asupra vânzărilor, planuri de finanţare în industrie.

De asemenea, vorbitorii vor răspunde întrebărilor din partea audienţei - peste 150 de reprezentanţi din rândul autorităţilor de rang înalt, reprezentanţi ai BVB, OPCOM, reprezentanţi ai organismelor de reglementare în domeniul energiei, gazului şi petrolului, directori tehnici, de achiziţii şi de strategie şi dezvoltare, reprezentanţi din cadrul primăriilor, analişti, ONG-uri, cercetători, avocaţi, consultanţi, investitori, bancheri.

Programul detaliat al conferinţei poate fi consultat la https://evenimente.news.ro

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.