Guvernul va aloca 300 de milioane de lei pentru ajutorul acordat transportatorilor pentru compensarea creşterii preţurilor la combustibil, urmând ca acesta să fie limitat la 400.000 de euro pentru fiecare firmă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Cărbunaru a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că a fost aprobat memorandumul pentru compensarea creşterii preţului la combustibil. 
 
“A fost aprobat memorandumul cu tema Încadrarea schemei de ajutor de stat pentru compensarea creşterii preţului la combustibil generat de conflictul armat din Ucraina în politicile economico - bugetare şi financiare ale statului român. Guvernul va acorda un ajutor de stat operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri şi transport persoane pentru a compensa creşterea preţurilor la combustibili. Acest ajutor, care va fi acordat sub formă de grant, are un buget total de 300 de milioane de lei, valoarea fiind de 50 de bani pe fiecare litru de combustibil achiziţionat, în limita a 400 de mii de euro pentru fiecare firmă. În total numărul de beneficiari fiind de trei mii în fiecare an”, a transmis Dan Cărbunaru.
 
El a precizat că această schemă de ajutor va fi aplicată pânâ la sfârşitul anului 2023. 
 
“Schema de ajutor se va aplica până la finele anului 2023 pentru plata efectivă a ajutorului de stat, schema fiind finanţată de bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor. Este o măsură care face parte din pachetul Sprijin pentru România, lansat în urmă cu o lună de prim-ministrul Nicolae Ciucă alături de liderii coaliţiei, un pachet în valoare de 17,3 miliarde de lei dintre care 60 la sută sunt direcţionate în favoarea susţinerii economiei”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.