Guvernul a adoptat un proiect de lege care ar trebui să ducă la creşterea nivelului de informare şi protecţie a consumatorilor la alegerea unui cont de plată, permiţând acestora să compare mai uşor comisioanele şi serviciile aferente conturilor de plăţi, a anunţat vineri Executivul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ transpune în legislaţia naţională prevederile unei directive europene, conţinând aspecte referitoare la transparenţa şi compatibilitatea comisioanelor percepute consumatorilor pentru conturile de plăţi, la schimbarea conturilor de plăţi, la facilitarea deschiderii transfrontaliere de conturi de plăţi, precum şi la deschiderea şi utilizarea conturilor de plăţi cu servicii de bază. Proiectul de lege se va aplica acelor conturi de plăţi prin care consumatorii pot cel puţin să depună fonduri, să retragă numerar şi să execute, respectiv să primească operaţiuni de plată, inclusiv transferuri către şi de la terţi.

”Actul normativ stipulează obligativitatea stabilirii unei liste a celor mai reprezentative servicii aferente unui cont de plăţi. Lista va cuprinde termenii şi definiţiile pentru fiecare dintre serviciile identificate, utilizându-se un singur termen pentru fiecare serviciu pentru a se asigura utilizarea unei terminologii standardizate de către prestatorii de servicii de plată, astfel încât consumatorii să înţeleagă şi să compare comisioanele percepute”, se arată în comunicat.

Lista respectivă va cuprinde cel puţin 10 şi cel mult 20 dintre cele mai reprezentative servicii care fac obiectul unui comision, servicii oferite cel puţin de un prestator de servicii de plată la nivel naţional. Lista va integra terminologia standardizată la nivelul UE şi va fi adoptată prin hotărâre a Guvernului.

Alte prevederi se referă la un document de informare cu privire la comisioane şi la un glosar care ar trebui să ajute consumatorii să compare cu uşurinţă comisioanele aferente conturilor de plăţi din piaţa internă în ansamblu. În acest scop, prestatorii de servicii de plată vor pune la dispoziţia consumatorilor un document de informare care să prezinte comisioanele aferente tuturor serviciilor cuprinse în lista celor mai reprezentative servicii legate de un cont de plăţi.

Mai mult de atât, prestatorii vor informa consumatorii gratuit şi cel puţin o dată pe an cu privire la toate comisioanele percepute pentru contul lor de plăţi, inclusiv, dacă este cazul, rata dobânzii pentru descoperitul de cont şi rata dobânzii creditoare.

În plus, proiectul prevede realizarea unei pagini web independente de comparare a comisioanelor, pentru a oferi consumatorilor posibilitatea de a obţine informaţii imparţiale cu privire la comisioanele percepute şi ratele dobânzii aplicate în legătură cu conturile de plăţi, este necesară asigurarea existenţei cel puţin a unui site internet de comparare independent din punct de vedere operaţional de prestatorii de servicii de plată. Site-urile de comparare pot fi administrate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau de asociaţii de consumatori luate în evidenţă de ANPC care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei consumatorilor.

În ceea ce priveşte schimbarea conturilor, proiectul prevede o procedură clară, rapidă şi sigură prin care prestatorii vor schimba conturile de plăţi, inclusiv conturile de plăţi cu servicii de bază. Referitor la accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază, atunci când solicită sau accesează un cont de plăţi, consumatorii rezidenţi în mod legal în UE nu fac obiectul discriminării de către instituţiile de credit din motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă sau din alte motive, potrivit proiectului de lege.

”Potrivit actului normativ, ANPC este autoritate naţională competentă abilitată să asigure aplicarea şi respectarea actului normativ. ANPC cooperează cu Banca Naţională a României (BNR) ori de câte ori este necesar pentru a se respecta prevederile legii, inclusiv în vederea cooperării cu Autoritatea Bancară Europeană. De asemenea, proiectul de lege cuprinde dispoziţii referitoare la contravenţii şi sancţiuni, stabilind că reprezentanţii împuterniciţi ai ANPC sunt cei care constată contravenţiile şi aplică sancţiunile, la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor de consumatori ori din oficiu, în cazul în care, prin încălcarea prevederilor legale, sunt sau pot fi afectate interesele consumatorilor”, se arată în comunicat.

Aspectele referitoare la comparabilitatea comisoanelor aferente unui cont de plăţi şi la schimbarea conturilor se aplică prestatorilor de servicii de plată, iar aspectele referitoare la asigurarea accesului la conturile de plăţi se aplică instituţiilor de credit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.