Guvernul a adoptat, miercuri, Hotărârea pentru modificarea art. 10 alin. (11) şi (8) din HG nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ vizează asigurarea resurselor financiare necesare plăţii sumelor reprezentând ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 31 martie 2021.

„Pentru anul 2021, din suma alocată prin HG nr. 409/07.04.2021, de 340.550,00 mii lei, s-au efectuat plăţi pentru perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020, în valoare de 303.088,906 mii lei, rămânând disponibilă suma de 37.461,094 mii lei. Potrivit datelor APIA, pentru perioada 1 ianuarie 2021 – 31 martie 2021, sunt necesare 90.000,00 mii lei”, arată comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii.

Conform sursei citate, pentru asigurarea resurselor financiare necesare realizării plăţilor aferente perioadei 1 ianuarie 2021 - 31 martie 2021, au fost necesare modificări ale art. 10 alin. (11) şi (8) din HG nr. 1174/2014, prin care valoarea totală a schemei de ajutor de stat s-a majorat la 393.089,00 mii lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.