Grupul OMV Petrom a anunţat miercuri că a înregistrat un avans de 116% al profitului net în al treilea trimestru, faţă de acelaşi trimestru al anului trecut, până la 1,38 miliarde de lei (300 milioane de euro), în contextul unui avans al vânzărilor şi unei creşteri a preţurilor mărfurilor tranzacţionate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vânzările, la nivel de grup, au crescut cu 24% în trimestrul al treilea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 6,26 miliarde de lei (1,34 miliarde de euro).

Rezultatul din exploatare, excluzând elementele speciale, a crescut cu 62% în trimestrul al treilea, până la de 1,685 miliarde de lei (361 milioane de euro).

În primele noua luni, profitul net a crescut cu 44%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 2,67 miliarde de lei (570 milioane de euro).

”În primele noua luni ale anului 2018, OMV Petrom a beneficiat de îmbunătăţirea preţurilor mărfurilor tranzacţionabile şi de creşterea cererii de energie electrică”, se arată în comunicat.

Vânzările companiei au avansat cu 13% în perioada ianuarie-septembrie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 16,111 miliarde de lei (3,45 miliarde de euro).

”Aşa cum am anticipat, ne-am intensificat activitatea investiţională faţă de ianuarie-septembrie 2017, prin dublarea numărului de sonde şi sidetrack-uri în Upstream, finalizarea reviziei rafinăriei şi avansul înregistrat în alte proiecte de investiţii din segmentul Downstream Oil. Toate acestea s-au reflectat în ieşiri de numerar pentru activităţi de investiţii de aproximativ 3,1 miliarde de lei”, se arată în comunicat.

În septembrie 2018, grupul a semnat transferul către Mazarine Energy a nouă zăcăminte marginale, continuând iniţiativele de optimizare a portofoliului în Upstream.

Totodată, după ce legea privind activităţile offshore a fost aprobată în parlament, compania a demarat o analiză pentru a înţelege impactul asupra activităţile offshore.

”Având în vedere momentul din an în care ne aflăm, nu vedem probabilă luarea unei decizii finale de investiţie pentru Neptun Deep în T4/18”, se arată în comunicat.

Pentru acest an, grupul estimează un preţ mediu al ţiţeiului Brent de 74 de dolari pe baril, revizuit în creştere faţă de estimarea anterioară de 70 de dolari pe baril.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.