Greenvolt obţine o finanţare de 284 milioane euro pentru proiectul de 253,1 MW din Gurbăneşti (Călăraşi). Acesta va avea 42 de turbine eoliene şi va fi unul din cele mai mari din ţară

Greenvolt obţine o finanţare de 284 milioane euro pentru proiectul  de 253,1 MW din Gurbăneşti (Călăraşi). Acesta va avea 42 de turbine eoliene şi va fi unul din cele mai mari din ţară

Greenvolt Group, prin intermediul Greenvolt Power, unul dintre liderii segmentului dezvoltării de proiecte eoliene, solare şi de stocare a energiei în baterii la scară largă, anunţă că a obţinut o finanţare de 284 milioane euro pentru proiectul eolian de 253,1 MW din Gurbăneşti, judeţul Călăraşi, localitate aflată la o distanţă de circa 60 km de Bucureşti. Acesta va fi unul dintre cele mai mari proiecte eoliene din ţară, cu 42 de turbine eoliene având o capacitate de 6,1 MW fiecare, urmând să devină operaţional din punct de vedere comercial până la sfârşitul anului 2027.

„Greenvolt Group, prin intermediul Greenvolt Power, unul dintre liderii segmentului dezvoltării de proiecte eoliene, solare şi de stocare a energiei în baterii la scară largă, a obţinut o finanţare de 284 milioane euro pentru proiectul eolian de 253,1 MW din Gurbăneşti, localitate situată la est de Bucureşti, România. Proiectul, unul dintre cele mai mari de acest tip din ţară, este preconizat să devină operaţional din punct de vedere comercial până la sfârşitul anului 2027”, arată, joi, într-un comunicat de presă  Greenvolt Group.
Finanţarea a fost structurată împreună cu un grup format din opt instituţii financiare: UniCredit SpA, Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română SA, Siemens Financial Services (prin Siemens Bank), Société Générale, BRD, ING Bank N.V. şi Alpha Bank SA.
Proiectul include 42 de turbine eoliene, fiecare cu o capacitate de 6,1 MW, urmând să contribuie la decarbonizarea sistemului energetic al României.
„România este o piaţă importantă pentru Greenvolt, unde vedem un potenţial solid pe termen lung, iar investiţia noastră din ţară reflectă acest lucru. Energia eoliană a reprezentat una dintre direcţiile noastre prioritare, însă prezenţa noastră acoperă diverse tehnologii şi segmente de afaceri. Pe lângă activităţile din segmentul utility scale, ne consolidăm şi prezenţa în domeniul soluţiilor de energie regenerabilă implementate direct la sediul clientului (on-site) pentru partenerii din sectorul comercial şi industrial”, a declarat João Manso Neto, CEO al Greenvolt Group.
Parcul eolian de la Gurbăneşti face parte din platforma mai amplă Wind Rose (506 MW), una dintre cele mai importante iniţiative private din domeniul energiei regenerabile aflate în prezent în derulare în România, care include şi proiectul eolian Ialomiţa, cu o capacitate de 253,1 MW.
Greenvolt Group deţine un portofoliu semnificativ de proiecte de mare capacitate (utility-scale) în România, incluzând 707 MW în energie eoliană, 58 MW în energie solară şi 209 MW în sisteme de stocare a energiei în baterii. De asemenea, Grupul este activ în segmentul generării distribuite prin intermediul Greenvolt Next, furnizând soluţii de energie regenerabilă la punctul de consum pentru clienţi din sectorul corporativ şi industrial.
Grupul Greenvolt are operaţiuni în 20 de ţări din Europa, America de Nord şi Asia. Cât priveşte Greenvolt Power, compania deţine un portofoliu total de proiecte (pipeline) de 12,7 GW (valoare ponderată în funcţie de probabilitate), dintre care 6,0 GW au atins deja stadiul „Ready-to-Build” (RTB) sau au fost vândute, fiind  unul din liderii mondiali în dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei în baterii (BESS), cu un portofoliu de aproximativ 4,6 GW.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră