Nvidia şi Google au anunţat aproape simultan că serviciile lor de streaming pentru jocuri, GeForce Now şi Stadia, vor ajunge pe platformele mobile Apple, dar nu pe calea obişnuită, ci prin intermediul browser-ului web.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din cauza regulilor Apple, care presupun ca fiecare joc disponibil în cadrul unui serviciu de streaming să fie publicat în App Store, Google, Microsoft, Facebook, Amazon şi Nvidia, printre alţii, au fost nevoite să găsească o metodă alternativă pentru a ajunge la milioane de posesori de iPhone şi iPad.

Această metodă va fi ocolirea completă a App Store şi a regulilor impuse aici de Apple prin lansarea acestor servicii ca aplicaţii web, care să poată fi accesate, cu tot cu jocurile oferite, din browser-ul web.

GeForce Now, serviciul de gaming Nvidia cu peste 5 milioane de utilizatori înregistraţi, este deja disponibil în format pe beta pe iOS şi iPadOS ca aplicaţie web. Acesta poate fi accesat în Safari.

Interesant este că, în acest mod, Fortnite va fi disponibil, din nou, pe iPhone şi iPad, în ciuda războiului dintre Apple şi Epic Games, care a dus la excluderea jocului din App Store. Fortnite poate fi jucat prin intermediul GeForce Now în Safari, fără a fi nevoit să respecte regulile Apple, care se aplică pentru App Store.

Imediat după lansarea GeForce Now în beta, Google a anunţat că va face acelaşi lucru cu propriul serviciu de streaming pentru jocuri, Stadia. Şi acesta va fi disponibil, în cursul următoarelor săptămâni, prin intermediul Safari.

Coincidenţă sau nu, anunţul Google a venit chiar în ziua în care Stadia aniversează un an de când a fost lansat.

Prima companie care a anunţat că-şi va lansa serviciul de streaming ca aplicaţie web a fost Microsoft. Stadia şi GeForce Now vor fi disponibile, însă, inaintea xCloud.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.