Stadia, serviciul de streaming pentru jocuri al Google, este disponibil de luni în opt noi ţări, printre care şi România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Google a anunţat extinderea disponibilităţii pentru serviciul de streaming pentru jocuri Stadia. Acest val de extindere include opt ţări europene : Austria, Cehia, Elveţia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Ungaria.

Stadia, care poate fi accesat pe baza unei adrese de Gmail, ajunge acum să fie disponibil în 22 de ţări, la puţin mai bine de un an din momentul lansării oficiale.

Serviciul celor de la Google este la trei zile distanţă de cea mai mare lansare de când există. Pe 10 noiembrie, Cyberpunk 2077 va fi disponibil simultan pe console, PC-uri şi Stadia.

Stadia este disponibil în două variante, una gratuită şi alta pe baza de abonament. Versiunea Pro costă în ţara noastră 45 de lei pe lună. Toţi utilizatorii noi au acces gratuit pentru o lună la Stadia Pro.

Conturile gratuite au acces la un număr limitat de jocuri, printre care se numără apreciatul Destiny 2. Abonamentul plătit include acces la un număr mai mare de jocuri, Google promiţând adăugarea unor titluri noi în fiecare lună.

Google are concurenţă serioasă pe zona de streaming pentru jocuri. Alături de Nvidia, Microsoft a lansat deja xCloud, iar Amazon pregăteşte lansarea serviciului Luna, care, deocamdată, este disponibil doar pe bază de invitaţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.