Serviciul de creditare complet digitală, în care scoring-ul clienţilor să se poată realiza în timp real, iar banii să fie primiţi instant în cont de client, este un serviciu absolut necesar pentru creşterea incluziunii financiare în România, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, vicepreşedintele Mastercard pentru Europa Centrală şi de Est, Gabriel Ghiţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fintech-urile şi parteneriatele pe care Mastercard le are cu acestea pot creşte incluziunea financiară în România, iar anumite servicii existente în zona fintech au ocazia de a-şi demonstra valoarea, consideră Ghiţă.

”Creditarea complet digitală, în care scoring-ul clienţilor să se poată realiza în timp real, iar banii să fie primiţi instant în cont de client, este un serviciu absolut necesar. Toate aceste servicii există astăzi în zona de fintech şi vor avea ocazia să îşi demonstreze valoarea. Când o vor face, băncile vor avea dovada pentru a investi în scalarea serviciilor”, a spus Ghiţă.

El a atras atenţia că băncile sunt instituţii stabile, care caută modele de business dovedite şi cu risc controlabil, în timp ce companiile fintech sunt mai curajoase, care îşi asumă mai multe riscuri. Totodată, în România nu există astăzi un model de business dovedit despre cum s-ar putea creşte incluziunea financiară într-un mod profitabil.

”Pentru a putea îmbunătăţi incluziunea financiară este nevoie de schimbări în legislaţie, dezvoltarea infrastructurii de suport sau cursuri de educaţie în domeniu. Sunt foarte multe lucruri de făcut – spre exemplu, dacă vrei să fii credibil în faţa unui client care nu a lucrat niciodată cu o bancă, trebuie să îi oferi acces facil la cash, iar trecerea de la cash la non-cash nu este una uşoară, din contră, este dominată de neîncredere şi teamă. Din acest motiv, Mastercard a susţinut atât de puternic legea cash-back”, a spus Ghiţă.

El a atras atenţia că există o mulţime de fluxuri de numerar – bani primiţi din afara ţării, subvenţii şi asistenţă socială, iar transformarea acestora în bani electronici are nevoie de soluţii digitale, în condiţiile în care marjele nu sunt neapărat atractive.

”Soluţiile de emitere de instrumente financiare digitalizate (digital by default) şi plăţile peer-to-peer sunt importante pentru o eficientizare a costurilor. Apoi, evident, creditarea consumatorilor reprezintă un pas important pentru dezvoltare. Creditarea se întâmplă şi astăzi, dar procesele sunt ineficiente, pentru că se bazează pe cash, care este scump şi riscant”, a afirmat Ghiţă.

Vicepreşedintele Mastercard consideră că retail-ul omnichannel, experienţa în utilizare şi incluziunea financiară sunt trei trend-uri stau la baza tuturor dezvoltatorilor din plăţile electronice. Însă, portofelele digitale, în sensul mai larg, de instrument digital de acces la bani, sunt esenţiale pentru evoluţie, a atras acesta atenţia. Evoluţia foarte rapidă a plăţilor contactless a pregătit terenul pentru implementarea unor noi mijloace de plată, iar portofolele digitale reprezintă un pas înainte pe scara plăţilor contactless, consideră Ghiţă.

”A fost un pariu pe care Mastercard l-a facut în Europa Centrală şi de Est acum aproape un deceniu, mai exact, acum 7-8 ani. Avem ţări în ECE în care procentul plăţilor contactless depăşeşte 80%. De ce? Răspunsul este unul pe cât se poate de simplu – clienţii s-au obişnuit cu plata contactless, o înţeleg, sunt conştienţi de siguranţa ei, iar experienţa este una pozitivă. Portofelele digitale reprezintă un pas înainte pe scara plăţilor contactless şi vor reprezenta o revoluţie pentru modul în care clienţii îşi administrează banii şi plăţile de orice fel”, a afirmat vicepreşedintele Mastercard.

În acest context, compania continuă să investească în soluţii inovatoare, iar fintech-urile Pago şi Volt sunt două exemple de succes în acest sens, consideră Ghiţă.

”Inovaţia este un element absolut necesar, impus de evoluţia rapidă la care cu toţii suntem nu doar spectatori, ci si participanţi. De aceea, Mastercard crede şi investeşte în inovaţie, dar mai ales, îşi doreşte să fie partenerul preferat al companiilor fintech. Două exemple de succes sunt, cu siguranţă, Pago şi Volt, care ne determină să privim lucrurile într-un mod optimist. De asemenea, mai sunt câţiva cu care lucrăm acum, însă vom reveni cu veşti noi pe acest subiect la momentul potrivit”, a spus Ghiţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.