Cererea de apartamente în Bucureşti este mare, pentru că, de exemplu, pentru a achiziţiona un apartament de două camere, azi ai nevoie de 80 de salarii medii, în comparaţie cu anul 2009, când aveai nevoie de salariul mediu pe 33 de ani. De cealaltă parte, oferta a scăzut, ceea ce pune presiune mare pe preţuri, spune Gabriel Voicu, vicepreşedinte, Managing Partner New Homes Division, SVN Romania, la conferinţa Profit.ro ”Piaţa imobiliară între şocuri şi oportunităţi”.
“La oferta reală aflată la vânzare, pe care noi o cunoaştem prin contact direct cu dezvoltatorii, încă din faza de achiziţie a terenurilor. Încă din 2023 se anunţa că impactul acestui tip de achiziţii se va resimţi în 2025, 2026 şi 2027. Şi, într-adevăr, deja se vede un impact: scăderea ofertei. Ce este însă şi mai interesant — în sens negativ — este că pentru 2026 previziunile sunt şi mai pesimiste, dacă nu se întoarce ceva radical. Oferta este deja jos. Doi ani consecutivi s-a situat sub 20.000 de unităţi. Dacă luăm în calcul o cerere constantă, aşa cum am avut, putem observa şi statistic: în primele patru luni ale acestui an, scăderea a fost de aproximativ 10%” a declarat Gabriel Voicu, vicepreşedinte, Managing Partner New Homes Division, SVN Romania.
Pentru a achiziţiona un apartament de două camere, conform calculelor SVN, este nevoie în prezent de aproximativ 80 de salarii medii lunare — adică în jur de 6 ani şi jumătate de venituri medii. Prin comparaţie, în 2009, pentru aceeaşi achiziţie era nevoie de echivalentul salariului mediu cumulat pe cel puţin 33 de ani, ceea ce evidenţiază ce mai bună accesibilitate din istoria modernă a României.
“Dacă luăm un salariu mediu de 1.350–1.400 de euro şi un credit ipotecar de 500 de euro pe lună, asta înseamnă aproximativ 30% din venituri — ceea ce duce la o cerere sănătoasă pe piaţă” spune Voicu. Acest cumul de factori duce la o presiune naturală pe preţuri. Expertul a estimat o creştere, luând în calcul cele două componente, de cerere şi de ofertă. “Din calculele noastre, deja suntem la un plus de 15%, iar până la sfârşitul anului estimăm că vom ajunge în zona de +20%. Această evoluţie are o dinamică naturală. Desigur, va afecta puţin şi gradul de accesibilitate, însă nu dramatic, pentru că salariul mediu a crescut într-un ritm accelerat în ultimii ani — deşi acest ritm nu va putea continua la nesfârşit”, a declarat Voicu.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.