Franţa este pregătită să cheltuie zeci de miliarde de euro pentru a ajuta companiile să depăşească impactul economic al epidemiei de coronavirus, a anunţat duminică ministrul de Finanţe Bruno Le Maire, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vor fi toţi banii necesari. Statul le va susţine în totalitate (companiile n.r.). Actorii economici sunt într-un pericol total”, a afirmat Le Maire la postul de televiziune France 2.

Ministrul a mai spus că ”statul va ajuta pe toată lumea să depăşească aceste timpuri dificile, iar acest lucru va costa zeci de miliarde de euro”.

Parisul a luat deja măsuri pentru a ajuta firmele, de la amânarea plăţii impozitelor şi taxelor pe forţa de muncă la compensarea companiilor care reduc programul de lucru al angajaţilor şi oferirea de garanţii de împrumuturi prin intermediul băncii de stat pentru investiţii Bpifrance.

Le Maire a spus că guvernul va fac tot ceea ce va fi necesar pentru a se asigura că băncile oferă împrumuturi companiilor care au nevoie de ele, iar luni va anunţa o serie de măsuri pentru a ajuta firmele.

Publicaţia Les Echos a relatat că guvernul pregăteşte un plan de 30-40 de miliarde de euro pentru a susţine economia, ceea ce ar putea urca deficitul bugetar din acest an la peste 3% din PIB.

Un oficial al Ministerului de Finanţe a afirmat:” Nu avem idee cât va fi suma totală pentru nu ştim cât va dura”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.