Fondul Proprietatea (FP) a cerut convocarea adunării ordinare a acţionarilor Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, pentru a solicita revocarea a patru membri din consiliul de supraveghere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cei patru membri sunt preşedintele consiliului de supraveghere Ioana Andreea Lambru şi trei membri ai consiliului: Laurenţiu Dan Tudor, Horia Marian Gâmbuţeanu şi Andreea Negru Ciobanu.

”Cererea fondului este determinată de faptul că respectivii membri ai Consiliului nu s-au opus la propunerea ca, în mod arbitrar, domnul Petronel Chiriac, membru al Directoratului să fie înlocuit cu domnul Adrian Constantin Volintiru, fără a implementa mai întâi un proces de selecţie transparent”, se arată în comunicatul FP, acţionar minoritar al Hidroelectrica.

Reprezentanţii FP cred că, astfel, au fost desconsiderate realizările membrilor actualului directorat şi a fost desconsiderată necesitatea de a avea o analiză detaliată a abilităţilor profesionale şi a expertizei adecvate unei astfel de poziţii. Astfel, potrivit FP, cei patru membri ai Consiliului ar fi încălcat principiile codului de etică al Hidroelectrica precum şi principiile codului de guvernanţă corporativă.

Cei patru membri ai Consiliului au fost numiţi pentru un mandat interimar, de patru luni, pe data de 19 aprilie 2017. Potrivit FP, nu a existat un raport de evaluare asupra activităţii membrului directoratului care ar urma sa fie revocat din funcţie, Petronel Chiriac şi nicio analiză pentru justificarea acestei decizii.

”Unul dintre membrii consiliului, Andreea Negru Ciobanu, a propus un nou membru al directoratului prin simpla aducere la cunoştinţa Consiliului de Supraveghere a unui CV al candidatului - Adrian Constantin Volintiru, în ciuda nevoii de a organiza un proces transparent de numire. Cei patru membri ai consiliului au ignorat şi încălcat în mod deliberat codul de etică al Hidroelectrica, care precizează că „promovarea/recrutarea personalului trebuie să se facă într-o manieră transparentă, luând în considerare experienţa profesională şi integritatea necesare””, se arată în comunicat.

În plus, potrivit FP, încercarea de revocare a unui membru al directoratului nu a ţinut cont de rezultatele financiare excelente ale companiei – în primul trimestru din 2017 profitul brut fiind cu 38% mai mare compartiv cu aceeaşi perioadă a lui 2016, anul când s-au înregistrat profituri-record în istoria companiei.

”Înlocuirea, pentru un mandat de numai patru luni, a membrilor cu experienţă din directorat, ce au demonstrat atingerea unor rezultate în companie precum şi în sectorul producţiei de energie, cu alţi candidaţi selecţionaţi în mod aleatoriu care nu au o experienţă anterioară în Hidroelectrica şi nicio expertiză în hidroenergie – atât timp cât compania are rezultate financiare remarcabile – reprezintă o practică neprofesionistă, inexplicabilă şi de neacceptat”, se arată în comunicat.

Numirea unor noi membri ai directoratului pentru o perioada patru luni, fără o experienţă în companie şi în conducerea executivă a unei companii din domeniul producţiei de energie electrică, sunt puse în pericol rezultatele Hidroelectrica, consideră directorul general al FP, Greg Konieczny.

”Managementul defectuos a fost una dintre principalele cauze ce au dus Hidroelectrica în insolvenţă înainte de anul 2012, când numirile în Consiliul de Supraveghere şi la nivel de management executiv erau făcute pe baza conexiunilor politice şi cu o lipsă totală de interes faţă de experienţa profesională şi cu lipsă de interes pentru un proces de selecţie transparent şi competitiv”, a declarat Konieczny, în cadrul comunicatului.

Hidroelectrica are rezerve de 2,2 miliarde lei, adică 500 milioane euro cash în depozite bancare, au anunţat recent reprezentanţii companiei. În 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 3,3 miliarde lei şi un profit brut de 1,5 miliarde lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.