Managerul interimar al Poştei Române, Florin - Valentin Ştefan, a fost numit în funcţia de director general al companiei, pentru un mandat de 4 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul de Administraţie a numit, vineri, Directorul General şi Directorul Economico-Financiar pentru patru ani la conducerea Companiei. Numirea a fost realizată în urma procedurii de recrutare şi selecţie a candidaţilor, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. În baza procedurii, a fost numit domnul Florin - Valentin Ştefan în calitatea de Director General şi domnul Alexandru Butiseacă în calitatea de director Economico-Financiar”, a transmis, luni, Poşta Română, într-un comunicat de presă.

Reprezentanţii Consiliului de Administraţia afirmă că ”aceste numiri sunt cea mai bună decizie pe care o puteam lua în acest moment pentru Companie”.

”Acest lucru se traduce prin continuitate, stabilitate şi posibilitatea de a oferi Poştei Române şansa de a duce mai departe procesul de modernizare început cu ceva vreme în urmă. Este deja bine cunoscut faptul că unul dintre lucrurile care au lipsit, istoric, acestei companii, a fost tocmai stabilitatea managerială. Aşadar, ne bucurăm că am reuşit să rezolvăm cu bine această provocare. Credem în viitorul bun al Poştei Române şi în capacitatea sa de a performa pe o piaţă din ce în ce mai concurenţială. Astăzi, de Ziua Mondială a Poştei, urăm la mulţi ani Poştei Române şi poştaşilor de pretutindeni, oameni care fac o meserie atât de nobilă”, este declaraţia Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale “Poşta Română”.

Potrivit site-ului oficial al Poştei Române, Valentin Ştefan a trăit “visul american”, mai bine de zece ani, timp în care şi-a definitivat studiile superioare post-universitare şi şi-a început cariera profesională, ocupând mai multe poziţii de management în mediul de business, dar a experimentat şi activităţi în mediul instituţiilor internaţionale, în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în echipa de monitorizare a organizaţiilor teroriste Al Qaida şi Talibani.

În 2020 a revenit în România, şi acceptă să facă parte din echipa de management al operatorului naţional de servicii poştale, pentru început din poziţia de Director General Adjunct al Poştei Române, fiind responsabil de coordonarea Direcţiei Economice, a departamentelor IT şi Juridic şi a Direcţiei Administrativ, Auto şi Securitate Poştală.

Din iunie 2021, Valentin Ştefan preia mandatul de Director General al Poştei Române.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.