Fostul premier Florin Cîţu se arată îngrijorat de posibilitatea ca rata inflaţiei, despre care spune că este mare şi se apropie de un procent cu două cifre, să depăşească pragul de 10%. El susţine că Banca Naţională a României are un rol foarte important în ceea ce priveşte inflaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Rata inflaţiei este deja mare, se duce spre două cifre. Dacă depăşeşte 10%, mă îngrijorează. Dar trebuie să fim foarte oneşti şi să spunem că atributul controlului inflaţiei revine sută la sută Băncii centrale. (...) Sunt două variante: pe de o parte, Banca centrală, prin instrumentele pe care le are - şi asta este dobânda, preţul banilor – poate uşor, uşor să scumpească preţul banilor, asta este o variantă", a afirmat Cîţu, fost ministru de Finanţe, marţi seară, la B1 Tv.
 
El a adăugat că Guvernul poate să ajute prin două căi.
 
"Unu: să menţină deficitul bugetar redus sau să-l reducă şi doi: să investească. Preţurile vor scădea în România şi vom avea o dinamică scăzută, doar atunci când economia se destinde, când ai mai multă competiţie. Nu plafonarea preţurilor rezolvă problema preţurilor. Competiţia rezolvă problema preţurilor. Dacă vrem să avem preţuri scăzute, trebuie să mergem în direcţia inversă, nu spre plafonare, ci spre deschidere a preţurilor”, a arătat Cîţu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.