Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat luni că doreşte să găsească o formulă de prelungire a suspendării plăţii ratelor bancare şi după 1 ianuarie 2021, în prezent având loc discuţii pe această temă, iar în perioada următoare va veni şi cu o variantă publică legată de acest subiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Florin Cîţu a fost întrebat luni, într-o conferinţă de presă, că dacă s-a luat decizia prelungirii măsurii de suspendare a plăţii ratelor şi după 1 ianuarie.
“Am discuţii săptămânale cu sistemul financiar-bancar pe această temă. Găsim formula cea mai bună. Cred că în perioada următoare vom veni cu o variantă publică, dar da, vrem să găsim o formulă de prelungire. Cum va arăta această formulă, vom vedea. Dar discutăm despre prelungirea acestei măsuri. S-ar putea să fie nevoie de garanţii ale statului în continuare, încă nu este o formulă definită, dar clar am spus asta ne gândim, există sectoare în economie, cum este HORECA, de exemplu, unde perioada dificilă se prelungeşte şi atunci trebuie să găsim măsuri care să ajute şi în perioada următoare”, a declarat Florin Cîţu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.