Facebook a anunţat că analizează în prezent mai multe măsuri pe care ar putea să le ia pentru a limita răspândirea postărilor care îndeamnă părinţii să nu-şi vaccineze copiii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Facebook şi Google au fost atenţionate printr-o scrisoare publică de senatorul american Adam Schiff cu privire la răspândirea curentului anti-vaccinare prin intermediul platformelor celor două companii.

Deşi senatorul american se referă la pericolele pe care nevaccinarea le poate genera în Statele Unite, acelaşi lucru este valabil pentru întreaga lume, inclusiv în România existând o aprigă dezbatere pe această temă în mediul online.

Răspunzând la această interpelare, Facebook spune că analizează în prezent situaţia şi evaluează mai multe măsuri pe care ar putea să le ia pentru limita răspândirea curentului anti-vaccinare.

Printre aceste măsuri s-ar putea număra, conform oficialilor Facebook, limitarea sau eliminarea completă a acestui tip de conţinut din recomandările care apar în diverse secţiuni ale reţelei sociale, inclusiv a grupurilor recomandate.

Facebook va încerca să afişeze conţinut de calitate şi informaţii venite din surse care au autoritate în domeniu în locul postărilor anti-vaccinare.

Postările care îndeamnă părinţii să nu-şi mai vaccineze copiii s-au răspândit în ultima vreme pe Facebook, în special prin intermediul grupurilor de discuţii, acolo unde se vehiculează foarte multe informaţii neadevărate, dar luate în considerare de o parte a utilizatorilor.

Google, care a nu oferit încă un răspuns oficial, a luat deja anumite măsuri împotriva manipulărilor pe tema vaccinării. Au fost penalizate unele clipuri de pe YouTube care răspândeau informaţii false inclusiv pe tema vaccinării şi diverse alte postări care promiteau leacuri-minune pentru afecţiuni foarte grave.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.