Facebook a suspendat 265 de conturi, pagini, grupuri şi evenimente de pe Facebook şi Instagram care aveau legături cu Israelul, din cauza comportamentului „neautentic” care avea ca ţintă utilizatori din Asia de Sdu-est, America Latină şi Africa, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Măsura face parte din eforturile mai ample ale Facebook de a răspunde îngrijorărilor legate de nerespectarea vieţii private şi răspândirea urii pe reţeaua de socializare.

Facebook a arătat că activităţile ”neautentice” aveau originea în Israel şi se concentrau pe Nigeria, Senegal, Togo, Angola, Niger şi Tunisia, precum şi pe America Latină şi Asia de Sud-Est.

”Persoanele din spatele reţelei utilizau conturi false pentru a gestiona pagini, a-şi răspândi conţinutul şi a creşte în mod artificial angajamentul”, a spus Nathaniel Gleicher, director pentru politici de securitate cibernetică la Facebook.

Gleicher a spus că sursa unei părţi a acestor activităţi era compania israeliană Archimedes Group.

”Această organizaţie şi toate filialele acesteia sunt interzise acum pe Facebook, fiind trimisă o scrisoare în acest sens”, a declarat Gleicher.

Archimedes nu a fost disponibilă pentru comentarii.

Gleicher a spus că Archimedes avea 65 de conturi pe Facebook, 161 de pagini, 12 evenimente şi patru conturi pe Instagram. Circa 2,8 milioane de conturi urmăreau una sau mai multe dintre aceste pagini.

Reprezentantul Facebook a mai arătat că persoanele implicate se prezentau ca localnici, inclusiv organizaţii locale de presă şi au publicat aşa-zise informaţii obţinute despre politicieni.

“Administratorii paginilor şi deţinătorii conturilor au postat frevent ştiri politice, despre subiecte precum alegerile din diferite ţări, opinii ale unor candidaţi şi critici la adresa adversarilor politici. Închidem aceste pagini şi conturi pe baza comportamentului lor, nu al conşinutului postat”, a explicat Gleicher.

Acesta a adăugat că au fost cheltuiţi 812.000 de dolari pentru publicitate pe Facebook, plătiţi în reali brazilieni, şekeli israelieni şi dolari americani, prima reclamă fiind în 2012, iar cea mai recentă luna trecută.

Aceste informaţii au fost transmise partenerilor Facebook din industrie şi autorităţilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.