Retailerul evoMAG a anunţat marţi că firmele pot accesa credite exclusiv online pentru achiziţia online de produse, în urma unui parteneriat cu TBI Bank.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În prezent, clienţii corporate generează 25% din vânzările evoMAG. 

”Clienţii business beneficiază de oferte dedicate, de consultanţă, prioritate în soluţionarea situaţiilor de service, livrare gratuită indiferent de valoarea comenzii, garanţie extinsă pentru produsele achiziţionate, înlocuirea produselor defecte pe perioada reparaţiei acestora etc.”, se arată în comunicat.

Măsura vine în contexul în care retailerul are o cerere tot mai mare din partea IMM-urilor pentru soluţii de finanţare diferite şi adaptate nevoilor lor de flexibilitate, pe care antreprenorii să le poată accesa rapid, consideră directorul general al evoMAG, Mihai Pătraşcu.

”Creditul exclusiv online, oferit clienţilor evoMAG prin parteneriatul cu TBI Bank, este destinat companiilor mici şi mijlocii care vor să se dezvolte şi chiar să rezolve rapid un deficit temporar de lichidităţi”, a spus Mihai Pătraşcu.

Procesul de obţinere a creditului durează cinci minute şi are loc exclusiv online, potrivit companiei. Totodată, aprobarea se face, de asemenea, online, fără a fi necesare o vizită la bancă sau deschiderea unui cont curent la TBI Bank.

”Prin accesarea creditului exclusiv online, clienţii evoMAG pot achiziţiona în rate produse cuprinse între 8.000 de lei şi 67.500 de lei. Creditul poate fi contractat pe o perioadă de 6 sau 12 luni, rambursarea acestuia făcându-se în rate lunare egale”, se arată în comunicat.

Cât priveşte comportamentul de consum, IMM-urile îşi doresc cu precădere produse premium şi de ultimă generaţie, iar valoarea medie a coşului de cumpărături este de aproximativ 1.000 de lei, potrivit companiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.