Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,5573 lei/euro, în creştere uşoară faţă de nivelul precedent, în condiţiile în care moneda românească nu a mai profitat, spre deosebire de alte monede din regiune, de condiţiile favorabile din această perioadă.
Joi, BNR a afişat un curs de 4,5496 lei/euro.
Deprecierea leului vine pe o conjunctură favorabilă pentru alte monede din regiune, în condiţiile în care forintul maghiar şi kuna croată au continuat vineri aprecierea în faţa euro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,0533 lei la 4,0641 lei.
Totodată, cursul francului elveţian a crescut de la 4,1680 lei la 4,1860 lei.




























