Euro a scăzut în mod neaşteptat în ziua de Crăciun, cu aproximativ 2%, declin atribuit de analişti vânzărilor generate de computer, pe fondul unui volum scăzut al tranzacţiilor, relatează Financial Times.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bloomberg a relatat luni că euro s-a depreciat cu 3%, dar, potrivit datelor de marţi ale companiei de informaţii financiare, declinul ar fi fost de circa 2%.
Un analist la Scotiabank în Hong Kong, Qi Gao, a spus că, potrivit discuţiilor din piaţă, deprecierea ar fi fost urmarea tranzacţiilor pe bază de algoritmi şi nu a factorilor fundamentali.

Analistul a arătat că euro s-a depreciat puternic la jumătatea tranzacţiilor de luni, dar că şi-a revenit rapid.

Interesul pentru euro al investitorilor a fost redus în ultimele zile. Victoria la limită a partidelor pro-independenţă în alegerile din Catalonia de săptămâna trecută a slăbit moneda unică europeană, în timp ce acţiunile spaniole au scăzut vineri. Totuşi, euro s-a depreciat în urma alegerilor cu numai 0,2%, datorită redresării economiei europene, care compensează riscurile politice.

Euro este pe cale să încheie anul 2017 ca cea mai performantă monedă din statele G10, cu un avans de 12% faţă de dolarul american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.