Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a anunţat marţi că a finalizat instalarea a trei sisteme de panouri fotovoltaice în localităţile Sebiş şi Arad, în urma unei investiţii totale de peste 500.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Enel X România, parte a Enel X, divizia de servicii energetice avansate a Grupului Enel, a finalizat instalarea a trei sisteme de panouri fotovoltaice în localităţile Sebiş şi Arad, în urma unei investiţii totale de peste 500.000 de euro. Proiectele, de care vor beneficia firmele Gema Superb, Masofma şi Gemi Center, presupun amplasarea a 1.500 de panouri fotovoltaice pe acoperişurile clădirilor celor trei operatori economici, precum şi instalarea de soluţii de infrastructură electrică şi staţii JuicePole de încărcare pentru vehiculele electrice”, arată compania.

Sistemul instalat pe clădirile Gema Superb din Sebiş (judeţul Arad) va contribui la reducerea cu 114,2 tone/an a emisiilor de dioxid de carbon.

”Soluţiile Enel X România de eficienţă energetică destinate companiilor permit generarea independentă a energiei electrice, creşterea gradului de flexibilitate energetică şi a profitabilităţii, prin reducerea costurilor cu energia electrică, precum şi reducerea impactului asupra mediului, prin scăderea amprentei de carbon. Investiţiile celor trei firme din Arad arată că tot mai mulţi antreprenori români sunt interesaţi de energia curată, din surse regenerabile, atât pentru reducerea costurilor, cât şi datorită sustenabilităţii acesteia”, a declarat Marius Chiriac, head of B2B, Enel X România.

Panourile amplasate la Gemi Center din Arad vor reduce emisiile de dioxid de carbon cu 48,6 tone/an, în timp ce sistemul fotovoltaic instalat la firma Masofma (localitatea Sebiş) va contribui la reducerea cu 61,8 tone /an a emisiilor de dioxid de carbon.

”Suntem pregătiţi să facem tranziţia către o energie verde, sustenabilă, iar soluţia propusă de către Enel X ne aduce mai aproape de obiectivul nostru. Este important pentru noi să putem asigura energie curată pe tot fluxul de producţie, în paralel cu îmbunătăţirea nivelului de eficienţă energetică”, a declarat Cosma Gheorghe, actionar al companiilor Gemi, Gema şi Masofma.

Echipamentele şi tehnologiile utilizate de Enel X în cadrul proiectului au performanţe si fiabilitate ridicate, provenind de la furnizori importanţi pentru piaţa de sisteme fotovoltaice la nivel mondial.

”Optimizarea consumului energetic este foarte importantă pentru un centru comercial şi sportiv, iar soluţia propusă de către Enel X este una potrivită nevoilor noastre. În acelaşi timp, clienţii noştri sunt deschişi către mobilitatea electrică, unii dintre ei fiind deja posesori de autovehicule electrice, aşadar am inclus în planul nostru şi soluţii de încărcare a acestor vehicule”, a spus, la rândul său, George Ţucudean, actionar al companiilor Gemi, Gema şi Masofma.

Enel este o companie energetică multinaţională, unul dintre liderii integraţi pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile. Grupul Enel activează în peste 30 de ţări din lume, având o capacitate totală gestionată de circa 86 GW. Enel distribuie electricitate printr-o reţea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 74 de milioane de clienţi casnici şi companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienţi comparativ cu firmele europene din domeniu. Divizia de energii regenerabile Enel Green Power operează unităţi de producţie cu o capacitate instalată de peste 46,4GW din surse eoliene, solare, geo-termale şi hidro în Europa, cele două Americi, Africa, Asia şi Australia.

Enel X, divizia globală de afaceri a Enel dedicată serviciilor energetice avansate, este liderul mondial în soluţii de echilibrare a reţelei prin managementul consumului de energie, cu o capacitate totală de peste 6 GW, gestionată la nivel global; compania a instalat 110 MW de capacitate de stocare, iar, în sectorul mobilităţii electrice, în jur de 130.000 de puncte publice şi private de încărcare a vehiculelor electrice pe tot globul.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, prezent pe piaţa din România din 2005. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.