Economia Danemarcei a înregistrat în trimestrul al treilea cea mai rapidă creştere din ultimii aproape patru ani, avansul fiind susţinut în principal de exporturile farmaceutice, sector în care gigantul Novo Nordisk joacă un rol covârşitor, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

PIB-ul ajustat sezonier a crescut cu 2,3% faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor preliminare publicate joi de Statistics Denmark, cea mai ridicată expansiune trimestrială de la finalul anului 2021.

Instituţia a precizat că industria farmaceutică a fost principalul motor al creşterii. Fără contribuţia acesteia, economia ar fi avansat cu doar 0,7%. Novo Nordisk, producătorul Ozempic şi Wegovy, continuă să aibă un impact major asupra economiei, potrivit economiştilor citaţi de CNBC.

Exporturile totale ale Danemarcei au crescut cu 4,1% în trimestrul trei, iar exporturile de bunuri au avansat cu 4,7%, evoluţii atribuite în mare parte industriei farmaceutice şi creşterii producţiei de substanţe chimice.

În pofida marjelor ridicate, Novo se confruntă cu intensificarea competiţiei în SUA, în special din partea Eli Lilly, ceea ce a dus la scăderi de preţuri şi ajustări repetate de prognoze din partea companiei.

Deşi acţiunile Novo sunt în scădere cu 49% de la începutul anului, titlurile au urcat joi cu 2,4%, depăşind performanţa indicelui european Stoxx 600.

În al treilea trimestru din 2025, firma a raportat prima scădere trimestrială a vânzărilor din ultimul an şi jumătate, însă la nivel anual cifrele rămân în creştere.

Economiştii subliniază că reorganizarea companiei, reducerile de personal şi volatilitatea acţiunilor creează un contrast cu cifrele robuste de export ale Danemarcei, dar că impactul economic al producţiei şi vânzărilor Novo rămâne incontestabil.

“Nu există îndoială că Novo continuă să susţină semnificativ creşterea economică”, a spus economisul Lars Christensen.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.