Deficitul de forţă de muncă din turism este la 150.000 de oameni în acest moment, a declarat luni Dragoş Anastasiu, preşedintele Grupului Eurolines, care menţionează că soluţia pentru promovarea României este parteneriatul public-privat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Legea Turismului nu aduce soluţii. Promovarea României este o chestiune pe care 17 asociaţii de profil din România au prezentat-o atât Guvernului cât şi Parlamentului, nu doar o dată, ci de zeci de ori, de sute de ori, şi prin documente, şi verbal. Cheia, din punctul nostru de vedere, este parteneriatul public-privat", a declarat luni preşedintele Eurolines, Dragoş Anastasiu, în cadrul unei conferinţe organizată luni la sediul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

Acesta precizează că dacă vom lăsa promovarea României la Ministerul Turismului "probabil vom avea acelaşi succes ca în ultimii 30 de ani, că nu schimbăm nimic".

"Legea Turismului, deşi ne-o dorim, deşi poate să aibă o semnificaţie, în forma actuală nu are, eu personal îmi doresc foarte mult ca în Parlament să se aducă modificările necesare", a afirmat omul de afaceri.

Anastasiu subliniază că deficitul de forţă de muncă se manifestă la nivelul întregii economiei, iar soluţia ar fi implementarea unor strategii şi măsuri guvernamentale şi nicidecum "importul" de muncitori străini.

"Este un deficit de personal nu numai la nivelul turismului românesc, ci la nivelul întregului mediu de afaceri, care se poate acoperi printr-o serie de măsuri, printr-o strategie naţională. A completa doar cu oameni din Nepal, Vietnam sau din alte ţări nu este suficient, este un piramidon de care avem nevoie ca să nu ne doară capul până mâine dimineaţă, dar nu ne rezolvă boala fundamental", a susţinut Anastasiu.

El propune fie repatrierea celor plecaţi în afară, fie stoparea "exodului" din România sau introducerea învăţământului dual la facultate.

La rândul lor, reprezentanţii CNIPMMR spun că Legea Turismului, în forma în care a trecut prin guvern, nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc.

Proiectul este dezbătut de peste 14 ani.

"Multe state europene nu au o lege a turismului, iar ea în România nu ar fi necesară decât dacă ar rezolva niste probleme grave cu care se confruntă domeniul şi ar emana o viziune şi o strategie coerentă pentru următorii 20 de ani", a declarat luni preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.

Acesta consideră că problemele grave în prezent sunt legate de promovare, forţa de muncă şi educaţie/ pregătire profesională, debirocratizare/ simplificare.

"Legea nu vine pe aceste teme cu o viziune sau o strategie, nici măcar cu soluţii punctuale coerente", spune reprezentantul CNIPMMR.

O altă necesitate a unei legi ar fi să pună în acelaşi loc toate reglementările domeniului, spune  Florin Jianu, care adaugă că, deşi autorităţile asta şi-au propus, legea trecută de guvern nu rezolvă nici măcar această problemă.

"Legea Turismului în forma în care a trecut prin guvern nu aduce nicio soluţie relevantă pentru viitorul turismului românesc, iar mediului de afaceri nu-i rămâne decât dorinţa şi speranţa că aceasta să fie modificată substanţial în parlament", mai spune el.

Acesta subliniază că tema care "doare cel mai mult" este legată de promovarea destinaţiei turistice numită România.

"17 asociaţii profesionale şi patronale din România au prezentat atât guvernului cât şi parlamentului un document prin care critică soluţia aleasă în această lege cu privire la Organizaţiile de Management al Destinaţiilor şi au propus o soluţie funcţională în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat atât la nivel local, dar şi la nivel regional (judeţean) şi mai ales naţional. Toate acestea după modele existente în UE. Din păcate, legea actuală a ales să ignore aceste propuneri şi a statuat un mod de lucru în parteneriat doar la nivel local, iar acest mod de lucru este inpropriu şi nefuncţional. Este inutil să mai menţionăm că la baza actualei legi nu a existat un studiu de impact iar dialogul cu mediul de afaceri, care într-adevăr a existat, a fost făcut doar pentru a bifa o activitate dar nicidecum pentru a prelua propunerile de substanţă venite din industrie", concluzionează reprezentantul CNIPMMR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.