Preşedintele Donald Trump a cerut vineri Rezervei Federale a SUA (Fed) să reducă dobânda de politică monetară cu un punct procentual, reiterându-şi astfel criticile la adresa preşedintelui Fed, Jerome Powell, pe care îl acuză că acţionează prea lent în privinţa scăderii costurilor de împrumut, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Europa a avut 10 reduceri de dobândă, noi niciuna. În ciuda (lui Powell), ţara noastră merge grozav. Haideţi cu un punct întreg,” a scris Trump pe reţelele sociale. De obicei, băncile centrale ajustează dobânzile în paşi de un sfert de punct, cu excepţia unor crize majore.

Fed a redus ultima dată dobânda cu jumătate de punct procentual în septembrie anul trecut, ca urmare a unei încetiniri mai rapide decât se aştepta a inflaţiei şi a pieţei muncii. Până la finalul lui 2024, Fed a mai efectuat două reduceri de un sfert de punct şi a menţinut ulterior dobânda neschimbată, invocând incertitudinea legată de politica tarifară şi o inflaţie care rămâne peste ţinta de 2%.

Evenimente
19 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Trump a declarat că Fed ar putea oricând să revină la creşterea dobânzilor dacă reducerile ar duce la inflaţie. Preşedintele l-a criticat în mod repetat pe Powell pentru că nu a redus mai rapid dobânda. Cei doi s-au întâlnit faţă în faţă pentru prima dată săptămâna trecută, Trump spunându-i lui Powell că ”greşeşte” prin refuzul de a reduce dobânzile.

Powell a reiterat că deciziile Fed se vor baza exclusiv pe condiţiile economice şi perspectivele acestora, fără considerente politice.

Fed a lăsat neschimbată dobânda de politică monetară în mai, menţinând-o în intervalul 4,25%-4,50% stabilit în decembrie. De asemenea, oficialii Fed au indicat că este posibil să o menţină la acest nivel încă câteva luni, pentru a evalua impactul politicilor tarifare ale lui Trump asupra inflaţiei şi pieţei muncii.

Pieţele financiare estimează că Fed va relua scăderile de dobândă în septembrie, cu o reducere de un sfert de punct, după ce raportul Departamentului Muncii publicat vineri a arătat o încetinire a creării de locuri de muncă, deşi rata şomajului a rămas la 4,2%. Estimările pieţei sunt în concordanţă cu propriile proiecţii ale oficialilor Fed din martie, care prevedeau reduceri de dobândă de 50 de puncte de bază anul acesta.

Banca Centrală Europeană a redus dobânda de opt ori de la începutul verii trecute şi a semnalat luna aceasta că ar putea întrerupe ciclul de relaxare monetară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.