Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi un acord între Statele Unite şi China pentru ca TikTok să continue să funcţioneze pe piaţa americană, trei surse familiare cu situaţia afirmând că înţelegerea seamănă cu cea discutată la începutul acestui an, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Acordul prevede ca activele americane ale TikTok să fie transferate unor proprietari din SUA, de la compania chineză ByteDance, ceea ce ar putea rezolva o dispută ce trenează de aproape un an.

Aplicaţia are 170 de milioane de utilizatori în SUA, iar înţelegerea ar marca un progres semnificativ în discuţiile dintre cele mai mari două economii ale lumii, pe fondul tensiunilor comerciale.

”Avem un acord pentru TikTok... Avem un grup de companii foarte mari care vor să o cumpere”, a declarat Trump într-un briefing la Casa Albă, fără a oferi alte detalii.

Anunţul vine cu o zi înainte de termenul-limită din 17 septembrie pentru vânzarea sau închiderea aplicaţiei.

Surse citate de Reuters au precizat că termenii de bază ai acordului, similari cu cei din aprilie, includ ca ByteDance să păstreze cea mai mare participaţie individuală, de 19,9%, sub pragul legal de 20%. Totuşi, forma finală a tranzacţiei ar putea suferi modificări de ultim moment.

”Acest acord nu s-ar fi realizat fără garanţii adecvate pentru securitatea naţională a SUA. Se pare că am reuşit, de asemenea, să răspundem şi interesului chinez.”, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, la CNBC.

CNBC a relatat marţi că tranzacţia ar putea fi finalizată în următoarele 30 până la 45 de zile şi va include atât investitori existenţi ai ByteDance, cât şi noi investitori americani.

Potrivit Reuters, acordul ar urma să transforme operaţiunile americane ale TikTok într-o companie separată, cu sediul în SUA, deţinută şi administrată majoritar de investitori americani.

Orice înţelegere ar putea necesita aprobarea Congresului controlat de republicani, care a adoptat în 2024 o lege în timpul administraţiei Biden care cerea divestirea TikTok, pe fondul temerilor că datele utilizatorilor americani ar putea fi accesate de guvernul chinez.

Administraţia Trump a evitat până acum aplicarea legii, prelungind termenul de vânzare de trei ori, de teama unei reacţii negative din partea bazei largi de utilizatori TikTok.

Trump, care are 15 milioane de urmăritori pe contul său personal şi a creditat aplicaţia cu sprijinul electoral în realegerea sa, era aşteptat să prelungească termenul pentru a patra oară.

O înţelegere pentru TikTok fusese aproape de finalizare în primăvară, dar a fost suspendată după ce China a transmis că nu o va aproba în urma anunţurilor lui Trump privind tarifele pentru bunurile chinezeşti.

TikTok a respins acuzaţiile că ar fi subordonată Beijingului, susţinând că algoritmii şi datele utilizatorilor din SUA sunt stocate pe servere Oracle în Statele Unite, iar deciziile de moderare pentru utilizatorii americani se iau tot pe teritoriul SUA. Oracle îşi va păstra contractul cloud cu TikTok, au precizat surse pentru CNBC.

Acţiunile Oracle au redus din câştiguri după apariţia ştirii, fiind totuşi în urcare cu 1% la finalul şedinţei.

Un acord-cadru a fost convenit luni de oficiali din ambele ţări, iar confirmarea finală este aşteptată vineri, într-o convorbire între Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping.

Trump a declarat în martie că administraţia sa era în contact cu patru grupuri interesate de cumpărarea TikTok. Printre potenţialii ofertanţi s-au numărat Microsoft, Amazon, miliardarul Frank McCourt şi un consorţiu condus de fondatorul OnlyFans, potrivit relatărilor de presă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.