Autoritatea poloneză de reglementare UOKiK a acuzat divizia poloneză a grupului T-Mobile de publicitate înşelătoare referitoare la o ofertă gratuită de date mobile, compania riscând o amendă echivalentă cu 10% din veniturile sale anuale, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UOKiK a declarat luni că sloganul T-Mobile Polska ”1200 GB gratuit timp de un an” a fost înşelător, deoarece se acordă pachete de 100 GB pe Internet în fiecare lună, pe o perioadă de maximum 12 luni, atâta timp cât consumatorul reînnoieşte oferta periodic la un cost de cel puţin 35 de zloţi (7,99 dolari).

”După ce a citit reclama, consumatorul ar trebui să aibă o idee generală, dar realistă, a ofertei prezentate”, a declarat şeful UOKiK Tomasz Chrostny într-un comunicat.

”Sloganul promoţional al T-Mobile poate sugera primirea unui pachet de date unic de 1200 GB şi nu o duzină de pachete mai mici, cu condiţia ca tariful să fie plătită periodic.”

T-Mobile Polska nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii trimise prin e-mail.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.