Directorul CNAIR anunţă stadiu de 68% pe lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord / Constructorii: Peste 780 de muncitori pe şantier / Pentru respectarea termenului contractual de finalizare este necesară accelerarea lucrărilor pe sectoarele rămase în urmă - VIDEO

Directorul CNAIR anunţă stadiu de 68% pe lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord / Constructorii: Peste 780 de muncitori pe şantier / Pentru respectarea termenului contractual de finalizare este necesară accelerarea lucrărilor pe sectoarele rămase în urmă - VIDEO

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, joi, că lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord au ajuns la 68%, iar pentru respectarea termenului contractual de finalizare, aprilie 2027, este necesară accelerarea lucrărilor pe sectoarele rămase în urmă.

"Autostrada A0 Nord, lotul 1 (Joiţa - Corbeanca): stadiul fizic se apropie de 68%! Asocierea de constructori români şi italieni (Retter-Pizzarotti) este mobilizată pe cei 17,5 km ai acestui lot cu 780 de muncitori şi 340 de utilaje", a transmis, joi, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit acestuia, pe sectorul cuprins între km 12 şi 20, s-au aşternut deja primele două straturi de asfalt (stratul de bază şi binderul) şi urmează să se aştearnă stratul de uzură şi să se traseze marcajele, după finalizarea altor lucrări în şantier.

Pistol precizează că terasamentele sunt realizate în proporţie de 99%, iar în paralel se lucrează la:

- execuţia rampelor pasajelor de la km 18+303 şi km 19+595,

- parcările de scurtă durată.

Pe sectorul dintre km 2+300 şi km 12+100 se lucrează la terasamente şi la rampele pasajelor peste autostradă de la km 4+552 şi km 7+864.

La pasajul peste DJ601A (km 2+475), dar şi la podurile peste râul Dâmboviţa (km 2+999) şi peste râul Bâldana (km 4+042), constructorii lucrează deja la plăcile de suprabetonare.

La podul peste râul Colentina, CF 300 Bucureşti - Ploieşti, CF Mogoşoaia - Buftea şi breteaua de la nodul rutier DN1A (km 10+762) se lucrează la suprastructură.

Pasajele de la km 12+130, km 18+303 şi km 19+595 au partea de suprastructură deja finalizată.

"Pentru respectarea termenului contractual de finalizare (aprilie 2027), este necesară accelerarea lucrărilor pe sectoarele rămase în urmă. CNAIR monitorizează permanent ritmul de execuţie pe întregul lot", a menţionat directorul CNAIR.

Valoarea contractului, finanţat prin Programul Transport (#PT) 2021-2027, este de 815,07 milioane lei (fără TVA).

Autostrada de Centură a Capitalei (A0) este considerată vitală pentru dezvoltarea economică a regiunii Bucureşti-Ilfov, care asigură în momentul de faţă circa 25% din PIB-ul României.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră