Dezvoltatorul polonez R.Power anunţă finalizarea proiectului BESS Scorniceşti de 127 MW/254, în câteva luni. Va fi una dintre cele mai mari instalaţii în exploatare din Europa Centrală şi de Est

Dezvoltatorul polonez R.Power anunţă finalizarea proiectului BESS Scorniceşti de 127 MW/254, în câteva luni. Va fi una dintre cele mai mari instalaţii în exploatare din Europa Centrală şi de Est

Dezvoltatorul polonez de proiecte fotovoltaice R.Power anunţă că proiectul BESS (sistem de stocare a energiei în baterii) Scorniceşti de 127 MW/254, primul său proiect de mare capacitate din România, care va fi şi una dintre cele mai mari instalaţii în exploatare în Europa Centrală şi de Est (ECE), urmează să devină operaţional în lunile următoare. Oficialii companiei spun că, la acest moment, sunt finalizate livrarea şi instalarea tuturor unităţilor de baterii pe amplasamentul din judeţul Olt, conectarea la reţea fiind preconizată pentru sfârşitul anului 2026 sau începutul anului 2027.

 „Producătorul european independent de energie R.Power finalizează primul său proiect BESS de mare capacitate din România: sistemul de stocare a energiei (BESS) de la Scorniceşti, cu o capacitate de 127 MW/254 Mwh”, anunţă, luni, compania într-un comunicat de presă.
Antreprenorul EPC, compania Parapet, a început lucrările de construcţie în primăvara lui 2026. În ultimele trei luni, s-au realizat fundaţiile şi au fost instalate toate cele 46 de unităţi de baterii, precum şi cele 23 de staţii de transformare de medie tensiune, livrate în containere.
 „BESS Scorniceşti va fi una dintre primele unităţi de acest tip din România şi una dintre cele mai mari instalaţii BESS care vor intra în exploatare în Europa Centrală şi de Est (ECE). Conectarea directă a proiectului Scorniceşti la reţeaua naţională de transport de înaltă tensiune, operată de Transelectrica, reprezintă o lucrare complexă, ce depăşeşte sfera unui proiect standard şi a necesitat activităţi ample de proiectare”, se precizează în document.
Odată conectat la reţea – etapă preconizată pentru sfârşitul anului 2026 sau începutul anului 2027 – proiectul va deveni un activ energetic strategic pentru sistemul energetic naţional al României, susţin reprezentanţii companiei.
R.Power a obţinut un pachet de finanţare de 46 de milioane de euro pentru acest proiect în iunie 2026. Conform termenilor acordului, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a furnizat 44 de milioane de euro sub formă de investiţie şi finanţare-punte, în timp ce banca poloneză de dezvoltare Bank Gospodarstwa Krajowego (BGK) a emis o garanţie bancară de 2,3 milioane de euro pentru a susţine contractul de optimizare pe termen lung încheiat cu partenerul comercial regional GEN-I. 
Proiectul este deţinut în comun printr-un joint-venture cu grupul francez Eiffel Investment Group.
„În calitate de activ la scară industrială conectat la reţeaua naţională de transport, Scorniceşti BESS va sprijini activ stabilizarea sistemului energetic al României. Prin integrarea sistemelor de stocare a energiei în baterii (BESS) în centrul tranziţiei sale energetice, România îşi consolidează rezilienţa reţelei şi sprijină extinderea capacităţilor de generare a energiei din surse regenerabile. După ce am contractat primele noastre active fotovoltaice din România în urmă cu doar doi ani, suntem mândri să jucăm acum acest rol vital pe una dintre pieţele de tranziţie energetică cu cea mai rapidă creştere din Europa”, a declarat Florin Federenciuc, director de ţară la R.Power România. 
Proiectul BESS de la Scorniceşti face parte din unul dintre cele mai mari portofolii de proiecte de stocare a energiei la scară industrială din Europa Centrală şi de Est. La acest moment, portofoliul BESS al R.Power, aflat în operare şi în construcţie în regiune, însumează 0,9 GW/3 GWh, la care se adaugă proiecte de 0,7 GW /2,8 GWh aflate în stadiul de „pregătire pentru construcţie” (ready-to-build).
R.Power este un producător independent de energie (IPP) activ în diverse tehnologii din domeniul energiei regenerabile şi pe multiple pieţe europene. Activităţile sale acoperă întregul lanţ valoric al proiectelor, de la iniţiere şi dezvoltare până la comercializare şi operare pe termen lung.
Compania, fondată în 2010 şi cu sediul central la Varşovia, a evoluat de la un dezvoltator major de energie regenerabilă în Europa Centrală şi de Est la un producător independent de energie (IPP) paneuropean, cu proiecte operaţionale sau în construcţie însumând 1,9 GW.
În România, grupul polonez a lansat primele sale proiecte fotovoltaice în decembrie 2024. Pe lângă România şi Polonia, grupul mai este prezent în Portugalia, Germania, Italia şi Spania.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră