Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro în marile lanţuri de magazine, în 2025, cu 5,6% mai mult decât în 2024. Cosmeticele şi Food & Beverage, segmentele cu cele mai accelerate ritmuri de creştere

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro în marile lanţuri de magazine, în 2025, cu 5,6% mai mult decât în 2024. Cosmeticele şi Food & Beverage, segmentele cu cele mai accelerate ritmuri de creştere

Românii au cheltuit, anul trecut, peste 42 de miliarde de euro în marile lanţuri de magazine, cu 5,6% mai mult decât în 2024 şi cu 77% peste nivelul din 2019, potrivit studiului Romania Retail Snapshot 2026, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox. Segmentul supermarketurilor şi hipermarketurilor, cu cea mai mare pondere în piaţă, a înregistrat vânzări de 25,7 miliarde de euro, în creştere cu 6,9% comparativ cu anul precedent, reprezentând peste 60% din cifra de afaceri realizată de cele 125 companii incluse în raport. Anul trecut, segmentele cu cele mai accelerate ritmuri de creştere au fost Cosmeticele (+12,8%) şi Food & Beverage (+11,2%), în timp ce la Categoria Fashion a fost raportat un avans de 3,3%.

”Consumul din România a continuat să susţină expansiunea sectorului de retail în 2025, în ciuda presiunilor inflaţioniste. Românii au cheltuit anul trecut peste 42 miliarde de euro în marile lanţuri de retail, sumă cu 5,6% mai mare comparativ cu 2024 şi cu 77% peste nivelul din 2019”, potrivit studiului Romania Retail Snapshot 2026, realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, pe baza rezultatelor financiare a 125 de companii din 13 domenii diferite.
 
Totodată, românii au înregistrat o creştere medie anuală a veniturilor de 10% în perioada 2019-2025, un ritm superior evoluţiei cumulate a inflaţiei.
 
Potrivit studiului, segmentul supermarketurilor şi hipermarketurilor şi-a consolidat poziţia de lider al pieţei, cu vânzări de 25,7 miliarde euro, cu 6,9% mai mult comparativ cu anul precedent, acoperind peste 60% din cifra de afaceri totală analizată. În acelaşi timp, sectorul DIY şi-a continuat expansiunea, atingând vânzări de 4,2 miliarde euro (+4,8%), în timp ce retailerii din categoria Electro-IT au generat venituri de 3,6 miliarde euro, nivel similar celui din 2024.
 
Categoria Fashion a raportat afaceri de 2,7 miliarde euro, cu un avans anual de 3,3%, ceea ce constituie o creştere moderată, dar constantă, susţinută de o bază extinsă de operatori şi de dezvoltarea continuă a spaţiilor de retail moderne.
 
Raportul mai arată că ritmurile de creştere cele mai accelerate au fost consemnate în segmentele Cosmetice (+12,8%) şi Food & Beverage (+11,2%), ceea ce evidenţiază orientarea consumatorilor către produse de îngrijire personală şi cheltuieli asociate experienţelor şi socializării. 
 
Evoluţiile acestor categorii confirmă tendinţele de diversificare a consumului şi susţin interesul retailerilor pentru extinderea prezenţei în principalele proiecte comerciale din România, se precizează în raport.
 
”Rezultatele din 2025 confirmă capacitatea pieţei de retail de a genera creştere chiar şi într-un context economic complex. Dincolo de performanţa segmentului alimentar, observăm o accelerare puternică în categorii precum Cosmetice şi Food & Beverage, ceea ce indică o maturizare a comportamentului de consum şi o cerere în creştere pentru experienţe şi concepte comerciale moderne. Această evoluţie susţine planurile de extindere ale retailerilor şi menţine interesul pentru spaţiile comerciale performante din principalele oraşe ale ţării”, a declarat Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.
 
Cele 13 domenii analizate în raport sunt FMCG (marile reţele de hipermarketuri/ supermarketuri), Fashion, DIY, Articole Sportive, Încălţăminte, Articole pentru Copii, Bijuterii, Home & Deco, Restaurante, Baruri şi Cafenele, Cosmetică, Electro-IT, Entertainment, Magazine Specializate. Împreună, cei 125 de retaileri operează peste 8.000 de magazine, majoritatea dintre acestea funcţionând în proiecte de retail de tip mall, parcuri de retail sau galerii comerciale. 
 
Realizatorii raportului precizează că un alt semnal pozitiv îl constituie faptul că 11 din cele 13 categorii analizate au raportat o evoluţie pozitivă a cifrei de afaceri în 2025, demonstrând că dinamica pieţei este susţinută nu doar de segmentele de primă necesitate, ci şi de cele non-esenţiale. 
 
”Creşterea continuă a vânzărilor, într-un ritm superior tendinţelor inflaţioniste pe termen lung în numeroase categorii, creează premise favorabile pentru extinderea retailerilor şi pentru menţinerea unui nivel ridicat al cererii de spaţii de retail în locaţiile prime, atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe regionale”, se menţionează în comunicat.
 
Majorarea veniturilor obţinute de marii retaileri a fost susţinută atât de deschideri de noi magazine, dar şi creşterea vânzărilor în magazinele fizice şi totodată de extinderea în online a unora dintre operatori. 
 
Extinderile retailerilor analizaţi în raport au fost favorizate şi de investiţiile dezvoltatorilor în centre comerciale şi în parcuri de retail, dezvoltatori care în perioada 2025-S1 2026 au finalizat proiecte de aproximativ 266.000 de metri pătraţi de noi spaţii de retail, reprezentând atât scheme noi, cât şi extinderi ale unora deja existente. 
 
În prima jumătate a acestui an, aproximativ 60.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale noi au fost livraţi prin extinderea unui centru comercial şi inaugurarea a 4 retail parkuri, în Bucureşti, Bacău, Cluj-Napoca şi Drobeta-Turnu Severin, potrivit Romanian Retail Marketbeat Q2 2026. 
 
Realizatorii raportului mai arată că aceste evoluţii au avut loc într-un context economic mai puţin favorabil: contracţie de 0,8% a PIB-ului în primul semestru din 2026, în timp ce rata anuală a inflaţiei a ajuns la 10,4%, afectând puterea de cumpărare şi conducând la o scădere de 5,6% a vânzărilor de retail în perioada analizată. 
 
Piaţa de retail modern din România a ajuns la un stoc de aproximativ 4,92 milioane de metri pătraţi, dintre care circa 1,34 milioane de metri pătraţi sunt concentraţi în Bucureşti. Pe zona de chirii, piaţa a rămas stabilă, în condiţiile în care valorile prime de pe Calea Victoriei şi din centrele comerciale dominante din Bucureşti se situează la aproximativ 90 euro/mp/lună, în timp ce în marile oraşe regionale maximul ajunge la 50-65 euro/mp/lună pentru spaţii de aproximativ 100-200 mp localizate la parterul acelor proiecte. 
 
Cushman & Wakefield Echinox este afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, fiind o companie deţinută şi operată independent. Compania oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară pentru investitori, dezvoltatori, proprietari şi chiriaşi.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră