Costurile de împrumut ale guvernului britanic au crescut puternic miercuri, pe fondul speculaţiilor legate de viitorul politic al ministrului de Finanţe Rachel Reeves şi al îngrijorărilor privind credibilitatea fiscală a Marii Britanii, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale britanice pe 10 ani (cunoscute sub denumirea de gilts) a crescut cu 22 de puncte de bază la ora 13:33, în Londra. Până la ora 15:22, randamentele s-au retras uşor de la maxime, dar au rămas totuşi cu 17 puncte de bază mai sus. Lira sterlină a scăzut cu 1% în raport cu dolarul american, tranzacţionându-se în jurul valorii de 1,362 dolari.

Tensiunile au apărut după ce premierul Keir Starmer a fost întrebat în Parlament dacă Rachel Reeves va rămâne în funcţie până la alegerile generale din 2029. Starmer a evitat să răspundă direct, redirecţionând întrebarea către liderul opoziţiei, Kemi Badenoch.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al premierului a declarat că Reeves ”nu pleacă nicăieri” şi că ”beneficiază de sprijinul total al prim-ministrului”, adăugând că acest lucru a fost deja afirmat în repetate rânduri.

Un alt purtător de cuvânt guvernamental a precizat că Reeves, vizibil afectată în Parlament, se confruntă cu ”o problemă personală”, fără a oferi detalii. Aceasta urma să lucreze miercuri după-amiază de la Downing Street.

Presiunea asupra conducerii Partidului Laburist a crescut în ultimele 24 de ore şi din cauza unei întoarceri de poziţie privind un proiect de lege controversat privind reforma sistemului de asistenţă socială. Deşi legea a fost adoptată marţi seară, aceasta a fost modificată substanţial pentru a linişti opoziţia internă din partid, ceea ce a eliminat economiile estimate iniţial la 5 miliarde de lire sterline – riscând astfel creşteri de taxe în toamnă.

Un gol bugetar tot mai adânc

Rachel Reeves s-a confruntat cu presiuni crescânde încă de la bugetul de toamnă, când a anunţat reguli fiscale stricte care limitează posibilităţile guvernului de a cheltui şi împrumuta. Robert Wood, economist-şef pentru Marea Britanie la Pantheon Macroeconomics, a declarat că ultimele concesii privind reforma socială ”au distrus regulile fiscale ale lui Reeves”.

”Piaţa era liniştită, presupunând că Reeves va creşte taxele suficient pentru a acoperi deficitul, dar orice risc că guvernul va recurge la împrumuturi suplimentare alarmează investitorii”, a spus acesta.

Regulile fiscale promovate de Reeves impun ca cheltuielile curente să fie acoperite exclusiv din venituri fiscale, iar datoria publică să scadă ca pondere din PIB până în 2029–2030.

În primăvară, Trezoreria dispunea de un spaţiu fiscal limitat, de aproximativ 9,9 miliarde de lire, pentru a respecta aceste obiective. Însă prognozele economice au devenit tot mai dificile, pe fondul scăderii veniturilor din taxe, creşterii costurilor cu dobânzile şi a unei perspective economice slăbite.

Biroul independent pentru responsabilitate bugetară (OBR) a estimat în martie o creştere economică de doar 1% în 2025 şi 1,9% în 2026 – cifre care riscă să elimine complet ”spaţiul de manevră” fiscal.

După ce a promis investiţii publice majore şi a majorat taxele pe companii pentru a le finanţa, Reeves este tot mai presată să acopere golul bugetar. Cele trei opţiuni rămase, tăieri de cheltuieli, noi creşteri de taxe sau încălcarea propriilor reguli privind deficitul, au fost descrise de ea în mod repetat ca fiind ”non-negociabile”.

Ashley Webb, economist la Capital Economics, a confirmat că pieţele văd riscuri semnificative în legătură cu o posibilă plecare a lui Reeves din guvern.

„Creşterea randamentelor obligaţiunilor guvernamentale din această dimineaţă pare să fie reacţia la incertitudinile privind viitorul lui Reeves ca ministru de Finanţe. Pieţele sunt îngrijorate că planurile bugetare ale guvernului nu mai sunt credibile şi că se va ajunge la cheltuieli şi împrumuturi mai mari”, a declarat aceasta.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.