Industria auto europeană intră într-o etapă de ofensivă puternică, încercând să răspundă presiunii crescânde venite din partea producătorilor chinezi de vehicule electrice. Înaintea deschiderii salonului auto IAA Mobility de la München, companiile Volkswagen, BMW şi Renault au prezentat noi modele menite să îşi consolideze poziţia pe piaţa europeană şi să recâştige terenul pierdut în China, cea mai mare piaţă auto din lume, relatează CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Volkswagen a dezvăluit conceptul ID.Cross, un automobil electric compact, cu accent pe software, parte din strategia de a-şi menţine supremaţia în electromobilitate în Europa.

BMW a lansat în premieră mondială SUV-ul electric iX3, bazat pe arhitectura ”superbrain”, care înlocuieşte componente hardware tradiţionale cu un sistem computerizat centralizat, aducând un nivel superior de tehnologie digitală.

Renault a venit cu două noutăţi: a şasea generaţie a celebrului Clio, unul dintre cele mai vândute modele ale sale, şi Renault 5 Turbo 3E, descris drept primul „mini supercar” electric al companiei.

Specialiştii consideră că aceste lansări sunt un răspuns direct la avansul producătorilor chinezi, apreciaţi de consumatorii europeni pentru dotările digitale.

”Este un semnal clar că marii producători europeni intensifică lupta, introducând tehnologii de nouă generaţie pentru a concura rivalii specializaţi doar pe vehicule electrice”, a explicat Rico Luman, economist ING.

Klaus Rosenfeld, directorul general al producătorului german de componente auto Schaeffler, a declarat pentru CNBC că ediţia de anul acesta a IAA Mobility va demonstra ”încrederea şi optimismul” industriei auto europene, subliniind că succesul în China rămâne testul suprem: ”Cine reuşeşte în China, reuşeşte oriunde.”

În contextul unor provocări majore – costuri de producţie în creştere, tarife americane, perturbări ale lanţurilor de aprovizionare şi reglementări stricte – ofensiva lansată de Volkswagen, BMW şi Renault arată că giganţii auto europeni sunt hotărâţi să îşi păstreze rolul central pe piaţa globală, în ciuda competiţiei dure din partea Chinei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.