Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) anunţă că este prima organizaţie care a derulat, încă din anul 1993, „Topul Naţional al Firmelor Private”, înaintea CCIR, şi că Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a admis pentru CNIPMMR această marcă înregistrată cu două luni înainte de data înregistrări la OSIM a mărcii de către Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ca urmare a comunicatului de presă transmis de către Camera de Comerţ şi Industrie a României  (CCIR) cu privire la organizarea evenimentului 'Topul Naţional al Firmelor Private din România', Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România face următoarele precizări: În anul 1993, 'Topul Naţional al Firmelor Private' organizat de CNIPMMR a reprezentat o premieră în România, fiind primul eveniment organizat de acest tip (CCIR a organizat evenimentul în anul 1994 deci, CNIPMMR a organizat acest eveniment cu un an înainte). Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a emis Certificatul înregistrat cu nr. 70373 din data de 18 aprilie 2005, cu valabilitate până în anul 2015 şi, ulterior, a prelungit valabilitatea mărcii prin care a fost admisă pentru CNIPMMR înregistrarea la OSIM a mărcii 'Topul Naţional al Firmelor Private din România' (data înregistrării mărcii CNIPMMR fiind anterioară cu două luni datei de 20 iunie 2005, data înregistrării  la OSIM, a mărcii de către Camera de Comerţ şi Industrie a României)”, arată CNIPMMR.

CNIPMMR a organizat vineri cea de-a 28-a ediţie a evenimentului “Topul Naţional al Firmelor Private din România”, cel mai mare eveniment de recunoaştere a meritelor şi promovare a celor mai performante companii ale României.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a acuzat vineri Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) de încălcarea legii mărcilor înregistrate prin organizarea ”sub titulatură frauduloasă” a Topului Naţional al Firmelor din România, precizând că titulatura este marcă înregistrată a CCIR.

”Potrivit art. 57 din Legea nr. 62/2011 'Modul de constituire, organizare, funcţionare şi de dizolvare a unei organizaţii patronale se reglementează prin statutul adoptat de către membrii săi, cu respectarea dispoziţiilor legale', iar conform art. 62 alin. 2 'Organizaţiile patronale sunt abilitate să asigure orice servicii cerute de membrii lor, în condiţiile legii'. Potrivit art. 5 lit. s) din Statutul CNIPMMR, organizaţia are dreptul să realizeze analize, studii, sondaje de opinie, informări publice, studii de diagnoză şi prognoză, cursuri, seminarii, conferinţe, colocvii, târguri, 'Topul Naţional al Firmelor Private din România' şi alte topuri pentru premierea întreprinderilor, 'Ziua Întreprinzătorilor', 'Forumul Naţional al IMM-urilor' şi alte activităţi şi evenimente pentru IMM-uri sau în domeniile de interes”, precizează CNIPMMR.

Reprezentanţii Consiliului pentru IMM-uri menţionează că în anul 2008 CNIPMMR a mai avut un litigiu în instanţă cu CCIR pe marca Topului Naţional şi care s-a finalizat cu respingerea cererii CCIR si recunoşterea dreptului CNIPMMR de a utiliza marca.

„Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România urează succes oricărei organizaţii (inclusiv CCIR) în a organiza evenimente, a oferi suport membrilor lor şi mediului de afaceri, considerând că acesta este scopul pentru care aceste organizaţii sunt înfiinţate şi funcţionează, iar nu în interesul particular al unor conducători vremelnici de organizaţii”, mai arată CNIPMMR.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) afirmă că a luat act cu surprindere de organizare de către CNIPMMR,  azi, 30 octombrie, a evenimentului sub titulatura de „Topul Naţional al Firmelor din România”.

”CCIR realizează, începând din anul 1994, Topul Naţional al Firmelor (TNF), fiind singura instituţie abilitată prin lege să stabilească o astfel de ierarhie la nivelul întregii ţări. În acest context, titulatura „Topul Naţional al Firmelor” este marcă înregistrată de către CCIR la OSIM având valabilitate cel puţin până în anul 2025. CCIR realizează clasamentul Topul Naţional al Firmelor prin interclasarea clasamentelor judeţene, validate de Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene, având la bază o metodologie unică, complexă şi unitară implementată la nivel naţional”, argumentează Camera De Comerţ.

Conform CCIR, evenimentul organizat azi de către CNIPMMR prin impostură şi cu încălcarea nepermisă a legii privind protecţia mărcilor înregistrate, a expus mediatic înalţi demnitari ai Statului Român, fără ca aceştia să aibă cunoştinţă că participă la un eveniment care contravine normelor legale în vigoare prin titulatura fraudulos folosită.

”Constatând această situaţie, CCIR îşi rezervă dreptul de a acţiona conform legii, pentru ca astfel de evenimente care eludează normele şi dispoziţiile legale din România să nu mai poată fi organizate în viitor şi să producă reale prejudicii”, precizează Camera de Comerţ.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.